IGPR: Prejudiciu de peste 8 milioane de lei, produs de persoane care au consemnat în fals reciclarea a 4.000.000 kg de deşeuri

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din Mehedinţi efectuează, marţi, 13 percheziţii în judeţele Mehedinţi, Dolj, Timiş şi Prahova, la mai multe persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ 8.300.000 de lei, prin consemnarea în fals a reciclării a peste 4.000.000 de kilograme de deşeuri.

"La data de 26 ianuarie, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul IPJ Mehedinţi efectuează 13 percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale din Mehedinţi, Dolj, Timiş şi Prahova. De asemenea, vor fi puse în aplicare opt mandate de aducere", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis marţi AGERPRES.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de 8.297.780 de lei.

Acţiunea are loc în cadrul unui dosar penal instrumentat de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Mehedinţi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, complicitate la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

"Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada aprilie 2018 - noiembrie 2019, persoanele bănuite ar fi creat un circuit financiar fictiv având ca scop obţinerea unor ecobonificaţii pentru activităţi nereale de reciclare a 4.148.900 kg de deşeuri din plastic, PET şi sticlă", arată sursa citată.

Astfel, acestea ar fi întocmit documente pentru şapte societăţi comerciale, consemnând în fals activităţi de colectare, transport şi predare în vederea reciclării deşeurilor.

Documentele ar fi fost predate în vederea obţinerii de bonificaţii, determinându-i pe reprezentanţii societăţilor să se sustragă de la plata taxelor datorate bugetului de stat.

La activităţi participă poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Dolj, Timiş şi Prahova. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă