IGPR: Trei persoane, reţinute; au fost prinse cu un kilogram de cocaină şi 25.600 de lire sterline

Procurorii DIICOT Iaşi au reţinut trei persoane, pentru 24 de ore, după o acţiune de prindere în flagrant delict a unui grup de persoane specializat în trafic de droguri de mare risc, în urma căreia poliţiştii au ridicat 25.600 de lire sterline şi un kilogram de cocaină, ce ar fi urmat să fie comercializată contra sumei de 45.000 de euro.

"La data de 4 martie 2020, în municipiul Iaşi, a fost desfăşurată o acţiune de prindere în flagrant delict a unui grup de persoane specializat în trafic de droguri de mare risc. (...) Ulterior, au fost efectuate cinci percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost indisponibilizaţi 2.100 de lei şi 17.200 de lire sterline şi au fost ridicate, în vederea confiscării, trei autoturisme şi autoutilitare, care ar fi fost folosite pentru transportul drogurilor şi banilor", informează, vineri, Biroul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Patru persoane au fost conduse la audieri, iar faţă de trei dintre acestea procurorii din cadrul DIICOT Iaşi au dispus reţinerea pentru 24 de ore.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR, iar în activităţi au fost angrenaţi şi jandarmi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi. AGERPRES


populare
astăzi

1 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

2 VIDEO Premiul Darwin pentru prostie / Momentul în care un turist bulgar este mușcat de urs, în zona Barajului Vidraru

3 Fraților, e groasă treaba / Lia Savonea ar solicita Guvernului Bolojan drepturi salariale de 1 miliard de euro

4 Karner explică de ce Austria a blocat aderarea României în Schengen din 2022: „A fost una dintre cele mai dificile decizii din cariera mea”

5 SURSE Nicușor Dan amână desemnarea premierului. Tomac nu are majoritate