Ilie Bolojan neagă o eventuală candidatură la Primăria București: „Nu se pune problema“

Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, a negat o eventuala candidatură la Primăria București, în ciuda rezultatelor sondajelor PNL. „Nu se pune problema”, a declarat acesta pentru publicația Bihoreanul.

Ilie Bolojan FOTO Eduard Enea

Ilie Bolojan FOTO Eduard Enea

PNL a comandat un sondaj pentru a vedea care este intenția de vot a bucureștenilor în ceea ce privește Primăria Capitalei. Astfel, au putut testa și șansele lui Ilie Bolojan, președinte al CJ și fost primar al orașului Oradea, de a ocupa funcția de primar al Bucureștiului la alegerile din 2024

În cadrul sondajului, Bolojan, care ar fi refuzat să facă parte din lista de nume suspusă sondării, a fost cotat cu 22% ca intenție de vot, fiind la egalitate cu liberalul Ciprian Ciucu, primar al Sectorului 6 din București și lider al filialei din Capitală.

Actual primar al orașului, Nicușor Dan, a fost cotat cu 17% intenție de vot, iar liderul USR București, Vlad Voiculescu, cu 11%.

Gabriela Firea, fostul primar al Capitalei, s-a situat pe primul loc cu 34% intenție de vot, aceasta fiind candidatul PSD la alegerile pentru Primăria Capitalei din 2024.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 Trei chestii care dau de gândit și nu sunt deloc întâmplătoare...