Iliescu: Băsescu ne dă lecţii de cum se umple paharul şi se aranjează şpriţul. E reprezentativ?

Fostul şef de stat Ion Iliescu a declarat, luni, că actualul preşedinte, Traian Băsescu, dă lecţii despre cum se umple paharul şi cum se aranjează şpriţul, fiind un om care "nu pune mâna pe o carte", el întrebându-se dacă acesta este reprezentativ pentru România.

Iliescu: Băsescu ne dă lecţii de cum se umple paharul şi se aranjează şpriţul. E reprezentativ? (Imagine: Thomas Campean/Mediafax Foto)

Ion Iliescu a fost întrebat, luni, dacă în ultima perioadă a avut momente când a privit la televizor cu indignare, cu ciudă pentru că în România s-a ajuns în unele situaţii neplăcute, el răspunzând afirmativ: "Sigur. Adică putem să ne punem întrebarea: care a fost criteriul pentru care a fost preferat Băsescu lui Năstase? Are virtuţile lui, ştie să câştige omul simplu. Năstase părea probabil mai arogant, dar Năstase era un om cultivat, cu altă experineţă politică, cu altă pregătire, cu altă cultură. E pentru România reprezentantiv un om care cred că nu pune mâna pe o carte? Aţi văzut, ce ne dă el lecţii, cum anume se umple paharul, cum se aranjează şpriţul şi aşa mai deprate. Cu asemenea oameni vrem să ne prezentăm în lume? Astea sunt realităţile noastre", detaliat Iliescu.

Pe de altă parte, fostul şef de stat a apreciat că susţinerea pe care Băsescu o acordă Elenei Udrea în cursa prezidenţială, deşi nu este n spiritul Constituţiei, reprezintă un element "uman", de înţeles.

"Vă referiţi la Elena Udrea şi la susţinerea lui Băsescu? Sigur, nu e în spiritul Constituţiei. El nu are nici măcar prudenţa să mascheze aşa ceva, că altminteri, sigur, eu înţeleg, sentimental, fiecare are anumită adeziune. Eu, fiind preşedinte al ţării, bineînţeles că eram interesat ce se întâmplă în PSD şi care sunt oamenii pe care PSD îi propulsează. La fel şi el, e de înţeles acest lucru, e uman aşa ceva. Dar statutul de preşedinte al ţării impune o anumită reţinere şi un anumit comportament care să-l scutească de asemenea observaţii critice", a spus Iliescu.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă