Ion Iliescu a deturnat Revoluția românilor din 1989 și a încercat să impună un regim socialist ca în URSS sau China, spun istoricii. Iliescu a aruncat țara în haos inventând inamici imaginari tocmai pentru a pune mâna pe putere alături de foștii securiști, dar și vechii nomenclaturiști ceaușiști.

Ion Iliescu a fost primul președinte al României post-comuniste FOTO arhiva

În cea de-a șasea zi a Revoluției anti-comuniste din România, în seara zilei de 22 decembrie 1989, românii au putut urmări pe micile ecrane comunicatul Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN) - noul organism provizoriu al puterii în stat - transmis de Ion Iliescu, directorul Editurii Tehnice, un om cu lipici la funcții în regimul comunist și un fost apropiat al Ceaușeștilor. După numai cinci zile, cel care a servit toată viața regimul comunist a fost ales președinte al CFSN având ca scop declarat „instaurarea democrației, libertății și demnității poporului român”.

Pe 20 mai 1990, același Iliescu avea să fie ales, cu unanimitate de voturi, primul președinte al României post-decembriste. Cum a apărut Iliescu în povestea Revoluției de la 1989 și cum a ajuns, aproape peste noapte, din nomenclaturist și demnitar ceaușist, revoluționar și adversar înverșunat al regimului comunist, este unul dintre marile mistere încă nerezolvate ale istoriei noastre contemporane. Cu toate acestea specialiștii în istorie spun că Iliescu a jucat un rol fundamental în deturnarea Revoluției din 1989 pentru salvarea comunismului în România.

Omul care a confiscat Revoluția românilor pentru a salva comunismul

Revoluția a început la Timișoara pe 17 decembrie 1989 ca o revoltă a comunității locale împotriva abuzurilor comuniste. Revolta a cuprins rapid tot orașul. În ciuda represiunii cumplite a regimului comunist, revoluția a izbucnit și la București, răspândindu-se mai apoi în aproape toată țara.

Ion Iliescu în 1989 FOTO arhivă

Specialiștii spun că până pe data de 22 decembrie, a fost vorba despre o revoluție anti-comunistă în adevăratul sens al cuvântului. Oamenii erau sătui de cenzură, de stat la cozi, de parade grandomanice, de lipsuri și minciuni.

Ziua de 22 decembrie a reprezentat însă o schimbare totală în evoluția Revoluției din 1989. Este ziua în care, spun specialiștii, Ion Iliescu, directorul Editurii Tehnice, fost înalt demnitar comunist și un fost apropiat al Ceaușeștilor, avea să deturneze revolta populară. În jurul lui s-au grupat foști securiști, foști demnitari ceaușiști din toate eșaloanele pozând în pro-democrați și anti-comuniști. În mod paradoxal, jucând spectacolul democrației, acești oameni încercau de fapt salvarea comunismului.

„Ion Iliescu este principalul autor al deturnării revoluției române autentice începută pe 17 decembrie. Iar deturnarea s-a petrecut cu siguranță pe 22 decembrie. În jurul lui Ion Iliescu s-au coagulat cel puțin două tipuri de forțe. Prima și cea mai consistentă numeric a fost cea a oamenilor dispuși și doritori să salveze cât mai mult din regimul Ceaușescu în perioada post-Ceaușescu. Și aici am în vedere în primul și în primul rând structura Securității extinsă și rețelele de partid cu tot ce implicau ele. Sigur că erau eșaloanele doi și trei, dar au fost și forțe care s-au aflat multă vreme în eșalonul primar, oameni care au condus România de pe poziții foarte relevante politic în perioada în care țara noastră reprezenta un aliat disciplinat al Uniunii Sovietice. Primul grup a fost deci cel al salvatorilor ceaușismului iar al doilea grup a fost cel al oamenilor care-și doreau o revenire a României în nucleul de state vasale al URSS. Iar Ion Iliescu a deservit în egală măsură, cu egal entuziasm ambele grupuri”, precizează pentru „Adevărul”, doctor Cosmin Popa, cercetător ştiinţific al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”.

Iliescu, haosul, morții și o falsă amenințare națională

Pentru a legitima deturnarea revoluției, dar și pentru a distrage atenția de la adevărații opresori ai românilor în comunism, specialiștii spun că Iliescu și oamenii din jurul său au operat în stilul clasic comunist, diversionist, inventând amenințări fictive care să impresioneze masele. De exemplu, teroriștii și implicarea străină în revoluție.

„Ceea ce a făcut Ion Iliescu, cel mai important, pentru primul grup coagulat în jurul lui a fost să salveze structurile Securității trimițând tot timpul la teroriști străini care de fapt nu au existat niciodată. Iar una dintre legendele Revoluției române intens întreținută de Ion Iliescu și de cei apropiați lui a fost exact aceasta a intervenției străine foarte consistente, dar care nu făcea decât să ascundă rămășițele aparatului de represiune ceaușist pe care Ion Iliescu le-a întrebuințat copios pentru a-și legitima deturnarea Revoluției”, adăuga Cosmin Popa.

Propriu-zis din cauza zvonurilor și a informațiilor false s-a ajuns la situația în care românii au ajuns să se împuște unii cu alții vânând presupuși teroriști. Procurorii care au anchetat crimele Revoluției au ajuns la aceeași concluzie. Teroriștii au fost doar o psihoză care a bântuit societatea românească în acele zile de după fuga lui Ceaușescu. De fapt, a fost un război fratricid. Procurorii spun că această psihoză a "teroriștilor" ar fi fost alimentată în mod intenționat de diferite personaje.

Ion Iliescu prima apariție la TVR FOTO arhivă

„Psihoza teroristă ce a atins cote paroxistice în rândurile militarilor și civililor înarmați, coroborată cu multe ordine militare ce au prezentat caracter diversionist (deplasări de trupe ale unor unități militare, ordonate în general pe timpul nopții), au avut drept rezultat numeroase situații de foc fratricid și de deschidere a focului asupra unor persoane ce nu desfășurau activități potrivnice mișcării revoluționare", precizau procurorii militari.

În timp ce românii aveau grija teroriștilor, ungurilor sau a unei posibile invazii străine, specialiștii spun că Iliescu își consolida și legitima propriul regim, iar securiștii și foștii nomenclaturiști deveneau „salvatori ai patriei” și democrați cu acte-n regulă.

„A reușit să preia controlul parțial al Revoluției. A restaurat rapid toate obiceiurile politice specifice anilor 50 aruncând România într-o autentică luptă de clasă. Pentru că ceea ce a urmat după aceea a fost inventarea unor dușmani imaginari: teroriștii, maghiarii, intervenția străină, pierderea unității, pierderile teritoriale. Toate aceste marote pe care le-a vehiculat Ion Iliescu, dar și cei din jurul lui nu erau decât justificări pentru legitimarea propriului regim și pentru oferirea de pretexte convenabile pentru recuperarea oficială a unor mari părți din aparatul represiv ceaușist și aparatul politic”, adaugă cercetătorul Cosmin Popa.

România trebuia să se reîntoarcă la socialism, dar unul cu chip uman

Istoricii spun că Iliescu și gruparea sa de foști securiști și nomenclaturiști urmărea prin FSN, continuarea socialismului în România. Adică restaurarea comunismului, dar reformat, suportabil pentru populație. Ceva în genul comunismului cu față umană promovat de Gorbaciov în URSS.

„Obiectivul inițial al lui Ion Iliescu a fost să instaureze în România un regim politic foarte asemănător cu ceea ce încerca Gorbaciov să întreprindă în Uniunea Sovietică, un socialism cu față umană, care să permită chiar și elemente de multipartidism, pentru a face suportabil pentru populație controlul partidului comunist. Este ceea ce oricum s-a întâmplat în România. Chiar dacă teoretic am asistat la destrămarea rapidă a partidului comunist, în realitate structurile comuniste, structurile ceaușiste în România, au reușit să facă cel mai complet salt în tranziția post-comunistă, prin FSN . Ele au fost salvate exact prin această umbrelă pe care le-a acordat-o Ion Iliescu”, adaugă Cosmin Popa.

De aici și demonizarea partidelor istorice, abia refondate în România post-comunistă, interzicerea pătrunderii regelui Mihai pe teritoriul României sau reprimarea dură a contestatarilor FSN și a regimului Iliescu, aceea mișcare a „golanilor”, cu ajutorul minerilor, în cel mai pur stil comunist. Ulterior, după căderea URSS și democratizarea Rusiei, realitățile politice l-au făcut pe Iliescu să renunțe la ideea unui socialism cu față umană.