Imagini controversate cu Emmanuel şi Brigitte Macron: „O ciondăneală”, un moment de „complicitate” conjugală sau o lovitură în faţă?

Imagini controversate cu Emmanuel şi Brigitte Macron: „O ciondăneală”, un moment de „complicitate” conjugală sau o lovitură în faţă?

O înregistrare video cu Emmanuel şi Brigitte Macron, în care mâna soției liderului francez lovește fața președintelui, a fost surprinsă în momentul sosirii lor în Vietnam, la începutul unui turneu în Asia de Sud-Est, stârnind numeroase comentarii pe reţelele de socializare, informează luni AFP.

În imaginile filmate duminică seară de agenţia de presă americană Associated Press pe Aeroportul din Hanoi se vede deschizându-se uşa avionului prezidenţial, apoi apare silueta lui Emmanuel Macron, în timp ce acesta se afla încă în interiorul aparatului de zbor, potrivit Agerpres, care citează AFP.

Dintr-o dată, un braţ al soţiei sale apare în cadru, fără ca Brigitte Macron să poată fi văzută în întregime, iar ea îşi îndreaptă energic o mână spre faţa preşedintelui, într-un gest care poate părea o mică lovitură.

Brigitte Macron a coborât ținându-se de balustradă, nu de brațul președintelui

Emmanuel Macron a părut surprins, dar s-a întors repede pentru a face un salut spre exterior. Cuplul prezidenţial s-a îndreptat apoi spre scările avionului, Emmanuel Macron şi-a întins braţul drept pentru a-l oferi soţiei sale, aşa cum procedează de obicei, însă ea nu l-a prins şi a coborât ţinându-se cu o mână de balustrada scării.

Imaginile s-au viralizat pe Internet în cursul nopţii de duminică spre luni, fiind distribuite în special de mai multe conturi de pe reţelele de socializare care îi sunt de obicei ostile preşedintelui Emmanuel Macron.

Palatul Elysee a negat mai întâi veridicitatea imaginilor, înainte ca acestea să fie autentificate.

Un apropiat al preşedintelui Macron a vorbit despre o banală „ciondăneală” între cei doi soţi.

Emmanuel a părut surprins de gestul soției. FOTO Captură video X Press TV Français

Emmanuel a părut surprins de gestul soției. FOTO Captură video X Press TV Français

„Era un moment în care preşedintele şi soţia lui se relaxau pentru ultima dată înainte de începutul călătoriei, tachinându-se reciproc", a declarat în cele din urmă, luni, o sursă din anturajul lui Emmanuel Macron în faţa jurnaliştilor care acoperă din punct de vedere mediatic acest turneu.

„A fost un moment de complicitate. Doar de atât a fost nevoie pentru a da apă la moară conspiraţioniştilor”, a adăugat aceeaşi sursă, care a atribuit comentariile negative în primul rând sferelor pro-ruse.

Liderul francez a început la Hanoi un turneu de aproximativ o săptămână în Asia de Sud-Est. Macron se va deplasa, de asemenea, în Indonezia şi Singapore.

Relaţia dintre Emmanuel Macron şi soţia sa, Brigitte, este bulversată uneori de certuri „de se cutremură pereţii” la Palatul Elysée, scria, în 2021, revista franceză Gala.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Documente / Această turnătoare a fost timp de 10 ani membră CNA...

2 „15.000 de euro în numerar, 4.000 de euro în bijuterii. Eram furioasă”

3 Stupoare la Chișinău după rezultatele unui sondaj realizat în România. Jurnalist: „Nu pot să înțeleg această combinație de trădare și spaimă”

4 Ce ar putea fi misterioasa aeronavă care s-a prăbușit recent lângă baza Area 51

5 Românul care l-a consiliat pe Trump anunță ce li se pregătește rușilor și coreenilor. „N-are nicio problemă să recurgă la metode foarte dure”