Imagini în premieră cu prințesa de Wales

Imagini în premieră cu prințesa de Wales

Kate Middleton, prințesa de Wales în vârstă de 42 de ani, a fost fotografiată pentru prima dată de când a fost supusă unei operații abdominale misterioase, în urma căreia a avut nevoie de două săptămâni de spitalizare și alte câteva de recuperare.

În fotografiile surprinse de fotoreporterii TMZ, Kate Middleton a fost surprinsă într-o mașină SUV, care era condusă de mama ei, Carole, în apropiere de Castelul Windsor.

În vârstă de 42 de ani, prințesa de Wales pare să fie îmbrăcată într-o ținută neagră, poartă ochelari de soare și pare să fie într-o formă bună, la un moment dat zâmbind, după cum poți vedea în imaginile de aici.

Apariția ei vine, însă, la câteva zile de când oameni din toate colțurile lumii s-au arătat îngrijorați de starea ei de sănătate, mai ales că ea n-a mai fost văzută în public de la Crăciun.

Kate Middleton

Kate Middleton

De la spitalizarea lui Kate Middleton, în 16 ianuarie, starea de sănătate a acesteia a fost subiectul unor speculaţii pe reţelele de socializare. Familia regală a decis să lămurească lucrurile într-un comunicat trimis joi, 29 februarie, mai multor instituţii media americane, printre care ABC News.

-----

Britanicii sunt tot mai îngrijorați pentru Kate Middleton. Pe rețelele de socializare au apărut numeroase întrebări în ceea ce privește starea de sănătate a Prințesei de Wales după intevenția abdominală pe care a suferit-o în urmă cu câteva săptămâni.

Tot mai multe persoane au devenit sceptice în ceea ce privește boala pe care o are Kate Middleton și se întreabă dacă nu cumva afecțiunea ei este mult mai gravă decât s-a anunțat oficial.

Îngrijorarea în ceea ce privește starea de sănătate a lui Kate a devenit și mai mare zilele trecute, după ce Prințul William și-a anulat, brusc, marțea trecută, participarea la un omagiu adus naşului său, regele Constantin al Greciei, care a murit în ianuarie anul trecut, din "motive personale", a anunţat Palatul Kensington într-un comunicat preluat de Sky News.

Palatul Kensington nu a oferit detalii despre această hotărâre și a precizat că Prințesa Catherine se recuperează după intervenția abdominală și "se simte bine". Kate ar urma să își reia îndatoririle regale înainte de Paște.

„Am fost foarte clari de la început că Prințesa de Wales va reveni după Paște și că Palatul Kensington va furniza actualizări doar atunci când apare ceva semnificativ”, se arată în declarație, potrivit People.

Ce se întâmplă de fapt cu Kate Middleton?

La începutul acestei săptămâni, internetul a explodat cu teorii nebunești, uneori îngrijorătoare, despre sănătatea lui Kate Middleton.

Potrivit comunicatului oficial al Casei Regale, Kate Middleton se recuperează, acasă, la Windsor, după ce a fost supusă unei intervenții chirurgicale abdominale la Clinica din Londra, unde a stat două săptămâni.

Cu toate acestea, britanicii sunt tot mai îngrijorați în ceea ce privește sănătatea lui Kate, pentru că Palatul nu a furnizat detalii clare despre afecțiunea lui Kate, așa cum s-a întâmplat în cazul Regelui Charles, care a fost diagnosticat cu cancer.

Zvonurile că Prințesa ar suferi de fapt de o boală mai grav s-au întețit în ultimele zile, astfel că Palatul s-a simțit obligat să publice o actualizare fără prea multă convingere despre starea de sănătate a lui Kate, spunând doar că aceasta se simte bine.

Nici această declarație a Palatului nu a rezolvat problema, pentru că toată lumea se întreabă încă ce se întâmplă cu Kate, care nu a mai fost văzută în public de aproape o lună.

Specialiștii regali spun că singura modalitate de a opri aceste zvonuri care au invadat social media este ca Palatul să fie sincer cu privire la starea de sănătate a familiei regale.

Toate aceste presupuneri și scandaluri de pe internet nu fac decât să alimenteze zvonurile și să destabilizeze monarhia, notează DailyMail .

Al doilea motiv este că, fie că le place sau nu, Regele și familia sa sunt personalități publice, finanțate din banii contribuabililor. Ceea ce li se întâmplă lor nu este privat.

În alte țări, cum ar fi Franța sau SUA, starea de sănătate a șefului de stat este o chestiune publică și se emit comunicate detaliate.

Oamenii au dreptul să știe despre starea de sănătate a șefului lor de stat. Dar, bineînțeles, regalitatea s-ar putea să se adapteze cu greu, pentru că înainte lucrurile erau foarte diferite.

Regele George al VI-lea, un fumător înrăit, era cunoscut ca fiind grav bolnav în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial, de exemplu. Dar cât de bolnav era și cât de avansat era cancerul său a fost ascuns publicului până când i s-a extirpat un plămân, în timpul unei operații efectuate chiar la Palatul Buckingham.

Deși Familia Regală se plânge de zvonuri și speculații, din păcate, le încurajează furnizând foar informații parțiale despre problemele de sănătate.

Regele a fost, cel puțin, mai direct decât William și Kate. Ni s-a spus despre tratamentul său pentru o prostată mărită, iar apoi am fost informați că suferă de cancer.

El a apărut în public în timpul tratamentului, și-a exprimat 'admirația de-o viață' pentru organizațiile caritabile de luptă împotriva cancerului.

Kate și William nu au avut o astfel de abordare și au preferat să mențină un mister în ceea ce privește problemele medicale.


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat