Imagini incredibile cu Klaus Iohannis de la Consiliul European. Președintele, fotografiat fără mască printre liderii europeni care poartă mască

În timp ce în România se înregistrează record după record la numărul de infectări de COVID-19, iar autoritățile, în frunte cu președintele Klaus Iohannis fac apel către populație la respectarea măsurilor la sanitare, atunci când merge la Bruxelles, șeful statului nu mai e atât de riguros, și circulă fără mască, printre ceilalți lideri europeni. Aceștia au însă masca pe față, atunci când poartă discuții în grup, relatează  Libertate .

Președintele Klaus Iohannis a fost surprins fără mască, în mijlocul liderilor europeni, la Consiliul European care s-a încheiat marți dimineața după patru zile de negocieri lungi. Pe imaginile oficiale ale Consiliului, Iohannis este fotografiat și filmat fără mască în timp ce se îndreaptă spre premierul bulgar Boiko Borisov, iar apoi stă la o discuție într-un grup în care mai sunt printre alții, președintele Franței, Emmanuel Macron, sau cancelarul austriac, Sebastian Kurz. Iohannis este printre puținii fără mască pe față.

 În aceeași situație mai apare președintele Ciprului, Nicos Anastasiades. Ulterior, în jurul mesei rotunde a Consiliului, o parte dintre liderii europeni renunță la mască, fiind distanțați.

Inițial, imaginile au fost postate pe Facebook de consilierul general ALDE, Tudor Ionescu, dar ale sunt preluate de pe site-ul Consiliului European.

foto: Consiliul European




populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români