Imagini spectaculoase de la reținerea celor 20 de români care au încercat să treacă ilegal granița dintre Canada și SUA

Un grup de 20 de cetățeni români – dintre care doi cu legături cu crima organizată – au fost prinși marți după ce au intrat ilegal în SUA de la granița cu Canada, spun autoritățile, potrivit Fox News .

Agenții Poliției de Frontieră i-au reținut pe subiecți după ce patru vehicule au fost observate trecând frontiera internațională din Canada în Statele Unite, potrivit unui comunicat de presă al Serviciului Vamal și de Protecție a Frontierelor din SUA (CBP).

Agenții au fost alertați cu privire la trecerea ilegală imediat după ora 6 dimineața și au intervenit în zona de pe Lincoln Road din Hodgdon, un oraș rural din nord-estul statului Maine, de-a lungul graniței cu Canada.

Agenții Patrulei de Frontieră au oprit vehiculele folosind echipamente de urgență, precizează CBP. Subiecții au fost transportați la stația Fort Fairfield pentru verificări.

Verificările a arătat că suspecții erau din România. Cei mai mulți dintre ei erau membri de familie, inclusiv 10 adulți și 10 minori. S-a dovedit că doi dintre suspecții verificați aveau legături cu crima organizată transnațională, precizează CBP.

Agentul șef interimar de patrulare responsabil, Dennis Harmon, a declarat că a existat o creștere generală a reținerilor în sectorul Houlton.

„În ultimele trei zile din octombrie, Sectorul Houlton a întâlnit în total 33 de persoane”, a declarat Harmon. „Numai în anul fiscal 2024, am întâlnit 53”.

Reținerea vine după ce un cetățean român a fost pus sub acuzare săptămâna trecută pentru că a încercat să introducă ilegal șase cetățeni români în SUA prin granița dintre statul Washington și Canada.

Procurorii federali spun că Ionel Niculae a fost arestat în apropiere de Lynden, Washington, la locul unui accident în care mașina pe care o conducea s-a răsturnat, rănind trei pasageri.




populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …