Impostorul și Dementul

Tudorel Toader a mintit in privinta lui Augustin Lazar, dar adevarul iese la iveala atunci cand pozitia ministrului a devenit si mai puternica politic, spre disperarea lui Liviu Dragnea. O poveste demna de Caragiale si de liliputana politica romaneasca.

Cand a facut propunerea de revocare, dl Toader a afirmat asa: "am gasit in dosarul trimis de Augustin Lazar presedintelui, si nu inteleg de ce, un document prin care actualul procuror general clasa chiar un dosar al presedintelui Klaus Iohannis". Deci ministrul Toader spunea clar ca procurorul Augustin Lazar a clasat un dosar al lui Klaus Iohannis.

CSM si Parchetul Alba au spus de la inceput ca o asemenea clasare semnata de dl Augustin Lazar nu exista. Dl Toader a amenintat zile intregi ca va prezenta documentul. Dar a sfarsit cu un comunicat in care face trimitere la "o Ordonanta de clasare pentru un dosar deschis in anul 2013 pe numele primarului Municipiului Sibiu de la acea data, domnul Klaus Werner Iohannis.

La baza dosarului stau doua plangeri, una formulata de un petent persoana fizica catre Directia Nationala Anticoruptie, care a fost trimisa ulterior spre competenta solutionare Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia la data de 18.07.2013 si alta formulata de catre o institutie publica la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, transmisa spre competenta solutionare Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia la data de 28.08.2013. La acea data, conform informatiilor din curriculum vitae depus la dosarul de candidatura, domnul Augustin Lazar indeplinea functia de Procuror General al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia."

Deci, Tudorel Toader nu mai sustine ca ordonanta a fost semnata de Augustin Lazar, ci doar ca acesta era sef la Parchetul Alba.

In 2013, o singura institutie a statului a depus o plangere impotriva lui Klaus Iohannis si ea se numeste ANI. Plangerea a fost depusa la Parchetul Alba, unde era sef dl Augustin Lazar, dar n-a ramas acolo, ci, la cererea ANI, a fost declinata catre Parchetul General, unde a fost conexata cu o alta sesizare pe numele lui Klaus Iohannis depusa la DNA de un cetatean.

La Parchetul General, dosarul a fost clasat in 2014 de un procuror pe nume Lazar. Cristian Lazar. Nu Augustin Lazar. Un detaliu care i-a explodat in fata lui Tudorel Toader, care vorbea in clar de o clasare semnata de Augustin Lazar.

O clasare semnata de Cristian Lazar nu avea ce sa caute in dosarul lui Augustin Lazar pentru ca nu avea cum sa fie luata in considerare. Si nici nu a fost, dupa cum a aratat CSM. Ca la un moment dat o grefiera a cazut in plasa numelor si a incurcat niste hartii se poate, dar e clar ca dosarul nu a plecat si nu a ajuns asa la CSM pentru ca eroarea a fost descoperita. Sa zicem ca i-ar fi fost trimisa doar presedintelui, dupa cum sugereaza dl Toader. De ce? Ca sa dovedeasca ce? Dl Augustin Lazar nici macar nu a avut vreun rol in aceasta clasare, pentru ca a declinat competenta.

Ministrul se acopera cu faptul ca ordoanta, la fel ca dosarul de candidat al dlui Toader, nu ar fi publice, deci publicarea lor ar fi culpabila, si cere voie CSM sa le publice, mizand, proabil, pe faptul ca nu va primi acceptiunea. Pana una alta a prezentat-o presa si este clar ca e vorba de Cristian Lazar. Deci dl Toader are o imensa problema.

Pentru ca dincolo de toate sfortarile propagandei proToader de a machia lucrurile, faptul ramane foarte clar: ordonanta la care face trimitere ministrul nu e semnata de la Augustin Lazar, ci de Cristian Lazar. Deci Tudorel Toader a mintit cand a anuntat motivele revocarii.

Sigur, putea fi indus in eroare, dar cat timp in Raportul oficial are grija sa vorbeasca doar despre o clasare pentru Klaus Iohannis, fara precizarea numelui vreunui procuror, deci punanadu-se la adapost de o eventuala acuzatie de fals intelectual, pare ca este o minciuna premeditata, nu o eroare.

Interesant ca dl Lazar a asteptat sa dea aceste precizari despre, practic, propria minciuna abia dupa ce motiunea simpla impotriva domniei sale a cazut, adica dupa ce prin confirmarea in Parlament, pozitia domniei sale s-a intarit dincolo de riscul remanierii. Nu mai poti schimba un ministru care de-abia a primit un vot de incredere individual in Parlament.

Multi s-au intrebat ce l-a apucat pe ministrul Toader cu revocarea procurorului general, care a creat uriase probleme PSD-ului, mai ales prin trimiterea transparenta la dosarul "10 august" din raportul de evaluare. Dl Lazar nu era o miza in acest moment si nu era nicio nevoie ca aceasta revocare sa agite apele. Nevoie era de amnistie, aceea la care dl Toader se opune pentru ca se opune Tariceanu.

Dar pentru publicul Antenei 3, revocarea lui Lazar e un gest de mare eroism, prin care Tudorel Toader si-a intarit enorm imaginea. Cum sa-l mai dai jos? Dar daca nu-l dai jos, nu e amnistie.

De aceea Dragnea a incercat sa-l dea jos cu mana Opozitiei, adica la motiunea simpla. Dar partidul l-a tradat. PSD nu a ascultat ordinul si motiunea a cazut. De aceea si criza de nervi fara precedent a lui Liviu Dragnea. PSD i-a dat ultimatum sa rezolve amnistia pana pe 1 decembrie si sansele sunt din ce in ce mai mici, pentru ca Tariceanu nu si-a pierdut scula de la Justitie.

Tragedia lui Liviu Dragnea, liderul maxim, jupanul absolut, este ca prabusirea sa, pierderea controlului asupra PSD, este certificata de ciocnirea cu un impostor provincial care i-a pacalit pe toti, scrie Ioana Ene Dogioiu pe Ziare.com
 
 


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 BREAKING Președintele a promulgat legea prin care alocațiile copiilor vor crește anual cu rata inflației!

2 Acesta este documentul trimis de Dăncilă pe furiș la Bruxelles pe 13 august 2018! Susținea teoria lui Dragnea …

3 FAKE de proporții! Firea, preoteasa neagră a PSD, o îngroapă și pe Dăncilă! Oamenii sunt indignați de ce a put…

4 CULISE / Replica lui Manda care-a făcut-o pe Dăncilă să plângă: „Nu vreți dvs. să vorbiți în engleză?”

5 Primul pas spre fuziune? Un lider PMP, numit secretar general adjunct al guvernului Orban

recomandări

Te ia DNA: Puescu Daniel/Deputat Ion Cupa

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Scene uimitoare filmate prin procedeu time lapse creează impresia unei alte lumi