În municipiul Sibiu devine obligatorie purtarea măştii în aer liber şi cursurile se fac doar online

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a decis vineri că şi în municipiul Sibiu devine obligatorie purtarea măştii şi cursurile se vor face doar online, începând de sâmbătă, timp de 14 zile, după ce s-a înregistrat 3,24 cazuri de infectare cu noul coronavirus la mia de locuitori, informează Prefectura.

"La nivelul UAT Sibiu (Municipiul Sibiu), UAT Şelimbăr (Sat Şelimbăr şi Sat Veştem) şi UAT Arpaşu de Jos (Sat Arpaşu de Jos), incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori (...) pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 24.10.2020, ora 00:00 până la data de 06.11.2020, ora 24:00, se va institui obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, pe teritoriul UAT Sibiu (Municipiul Sibiu), UAT Şelimbăr (Sat Şelimbăr şi Sat Veştem) şi UAT Arpaşu de Jos (Sat Arpaşu de Jos), prezente în toate spaţiile publice deschise. Se vor excepta de la această măsură copiii cu vârsta mai mică de 5 ani", se arată în decizia CJSU Sibiu.

Potrivit sursei citate, "conformitate cu prevederile art. 1, alin. (6) din Anexa 3 la H.G. 856/2020, pentru o perioada de 14 zile, începând cu data de 24.10.2020, ora 00:00 până la data de 06.11.2020, ora 24:00, pe teritoriul UAT Sibiu (Municipiul Sibiu), UAT Şelimbăr (Sat Şelimbăr şi Sat Veştem) şi UAT Arpaşu de Jos (Sat Arpaşu de Jos), organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă. (...) organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise".

De asemenea, în următoarele 14 zile, vor fi închise restaurantele şi cafenelele care funcţionează doar în interiorul clădirilor.

"În conformitate cu prevederile art.6, alin. (1) din Anexa 3 la H.G. 856/2020, pentru o perioada de 14 zile, începând cu data de 24.10.2020, ora 00:00 până la data de 06.11.2020, ora 24:00, pe teritoriul UAT Sibiu (Municipiul Sibiu), UAT Şelimbăr (Sat Şelimbăr şi Sat Veştem) şi UAT Arpaşu de Jos (Sat Arpaşu de Jos), activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi /sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă", a mai decis CJSU Sibiu.

În municipiul Sibiu toate cursurile se vor face doar online, potrivit şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, profesorul Alexandru Dumbravă.

"Toate unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi private, acreditate sau autorizate din municipiul Sibiu propun trecerea în scenariul roşu ca urmare a depăşirii indicelui de peste 3 la mia de locuitori. (...) din păcate, închidem porţile şi ne supunem prevederilor legii, sperăm ca împreună cu populaţia să reuşim să scădem acest indice păcătos", a declarat Alexandru Dumbravă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR