Încă o tentativă de mituire a celui mai incoruptibil polițist din Iași

Încă o tentativă de mituire a celui mai incoruptibil polițist din Iași

Un șofer de TIR s-a ales cu dosar penal și se află sub control judiciar după ce a încercat să mituiască un agent de poliție din localitatea Lețcani, aceasta fiind cea de-a cincea tentativă de mituire din partea șoferului care circulă neregulamentar la adresa polițistului, care le-a denunțat însă pe toate.

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, o echipă formată din lucrători ai Direcției Generale Anticoruptie (D.G.A.) — Serviciul Județean Anticoruptie (S.J.A.) Iași, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași a organizat un flagrant unui șofer de TIR în timp ce oferea unui agent de poliție 300 lei.

Banii reprezentau doar o parte din mită. În schimbul lor, șoferul ar fi dorit ca polițistul Cătălin Ghimpu, de la Poliția Rurală Lețcani, să îi dea un aviz favorabil în dosarul penal în care era cercetat după ce a fost prins la volan deși avea permisul suspendat.

"În fapt, la data de 18 aprilie, un agent de poliție din cadrul unei Secții de Poliție Rurală — Inspectoratul de Poliție Județean Iași a sesizat la Linia TelVerde 0800 806 806 a Direcției Generale Anticorupție faptul că l-a surprins pe TIR în timp ce conducea un autovehicul pe drumurile publice având permisul de conducere suspendat. În acest context, șoferul de TIR i-a promis suma de 600 lei în scopul de a nu-i întocmi dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii în cauză. Față de șoferul de TIR, procurorul de caz a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită și a dispus instituirea controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile", se arată în comunicatul remis AGERPRES.

La sfârșitul lunii martie, agentul Cătălin Ghimpu de la Poliția Rurală Lețcani a primit din partea IPJ Iași titlul de "Polițistul anului 2016", pentru denunțurile în alte patru cazuri de mită, fiecare dintre denunțuri fiind concretizat în acțiuni de prindere în flagrant, iar cauzele finalizate prin rechizitoriu.

AGERPRES / (AS — autor: Daniela Malache, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro