Încă un an și jumătate cu Dăncilă și Tăriceanu. Aceasta este realitatea, nu-i credeți pe vânzătorii de iluzii

Încă un an și jumătate cu Dăncilă și Tăriceanu. Aceasta este realitatea, nu-i credeți pe vânzătorii de iluzii

Încă un an și jumătate cu Dăncilă și Tăriceanu. Aceasta este realitatea, nu-i credeți pe vânzătorii de iluzii. Acest guvern nu va cădea până la parlamentarele din toamna lui 2020. Și nici nu va pleca de bună voie. Nici vorbă de anticipate, așa cum electoral a creat actualul președinte iluzii.

Discrepanțele din Parlament sunt atât de mari între cei care doresc să rămână la putere și cei care vor să-i dea jos încât se va menține acest statu-quo. Niciun parlamentar de la PSD, ALDE sau Pro România nu va trece la USR sau PNL. Chiar și cei care agită tema falsă a părăsirii Coaliției de guvernare de către ALDE, tot o iluzie întrețin.

Ca să reușească o moțiune de cenzură în Parlament este nevoie de 235 de voturi. Și Opoziția nu le are. Și nici nu le va avea. Guvernul nu cade nici dacă ALDE și Pro România nu votează cu Guvernul. Pentru că ei nu vor vota niciodată împotrivă! Vor sta în bănci și vor cere Opoziției să strângă voturile. Dacă ar cădea Guvernul, toți oamenii din anturajul lor și-ar pierde slujbele. Și nu sunt sinucigași. Acasă îi așteaptă nevestele, rudele, amantele.

Anticipate? Exclus total! Știți ce-ar însemna? Să-și piardă dreptul la pensiile speciale, care se acordă doar dacă ai un mandat complet!

Însă toate aceste lucruri nu vi se spun, oameni buni. Nici chiar cei de la USR nu spun asta. Deși, având în vedere că spre ei se îndreaptă grosul opțiunilor de vot, ar trebui să iasă cinstit să explice cum stă treaba. Măcar PNL, la nivel declarativ, spune mereu că este gata să preia guvernarea înainte de termen.

Atenție, există riscul ca aceste jocuri de culise între Putere și Opoziție să-i dezamăgească pe mulți. Să se creadă înșelați. Nu trebuie să se întâmple asta! Numai printr-o participare la vot cel puțin similară cu cea din 26 mai la următoarele runde de alegeri vom menține democrația în viață și vor fi eliminate PSD și ALDE din ecuația de putere din România.

Somnul indus din noiembrie 2016 doare enorm și a produs pagube mari, multe dintre ele irecuperabile. Indolența din 2016 NU trebuie repetată...


Citește și:

populare
astăzi

1 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...

2 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

3 Sfidare fără precedent / Kazahstanul a vândut Statelor Unite 81 de avioane militare de fabricație sovietică, prin intermediul unor firme offshore!

4 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

5 Ce se întâmplă în China?