Încă un BMW al Poliției, distrus. Doi agenți au fost răniți într-un accident, după ce un șofer nu a acordat prioritate autospecialei

Doi poliţişti de la Biroul Rutier Târgu Jiu au fost răniţi, vineri, după ce un şofer nu a acordat prioritate autospeciale, iar aceasta a lovit o maşină parcată. Aceasta a ricoşat într-un alt autoturism. Şoferul care nu a acordat prioritate a fugit de la locul accidentului, scrie Digi24 .

„La data de 15 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Târgu Jiu - Biroului Rutier, în timp ce se aflau în misiune, cu mijloacele acustice şi luminoase în funcţiune, deplasându-se pe Calea Bucureşti, din municipiul Târgu Jiu, un autoturism nu le-ar fi acordat prioritate de trecere, iar pentru a evita impactul cu acesta, echipajul de poliţie a intrat în coliziune cu alt autoturism parcat, care la rândul său a ricoşat în alt autoturism”, a transmis, vineri, IPJ Gorj.

Sursa citată de News.ro a precizat că, în urma impactului, a rezultat rănirea celor doi poliţişti.

„Conducătorul care nu a acordat prioritate de trecere a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie”, a mai transmis sursa citată.

Poliţiştii fac verificări pentru identificare conducătorului auto şi stabilirea situaţiei de fapt.


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR