Incendiu devastator în Spania. Mii de persoane au fost evacuate, iar pompierii se luptă cu flăcările VIDEO

Pompierii încercau să ţină sub control un incendiu care a cauzat evacuarea a cel puţin 4.000 de oameni pe insula spaniolă La Palma, au declarat duminică autorităţile, arată surse citate de Agerpres.

Incendii devastatoare pe insula La Palma FOTO Profimedia

Incendii devastatoare pe insula La Palma FOTO Profimedia

Incendiul din insula La Palma a izbucnit la primele ore ale zilei de sâmbătă în El Pinar de Puntagorda, o zonă împădurită din nordul insulei, necesitând evacuarea oamenilor din satele Puntagorda şi Tijarafe.

Zece unităţi aeriene şi 300 de pompieri la sol au intervenit pentru a aduce sub control incendiul de vegetaţie pe insulă, care face parte din arhipelagul Canare, în largul coastei vestice a Africii, şi unde s-au înregistrat temperaturi extreme similare celor care afectează sudul Europei.

Cel puţin 20 de case au fost distruse pe măsură ce focul a avansat, a declarat Fernando Clavijo, preşedintele Insulelor Canare.

Mii de hectare de vegetație, afectate

„A existat o oarecare rezistenţă din partea localnicilor care nu doreau să-şi părăsească locuinţele, dar fac apel la oameni sa fie responsabili”, a subliniat Fernando Clavijo.

Incendiul a afectat peste 4.650 de hectare, potrivit autorităţilor.

În Tenerife, una dintre cele opt insule ale arhipelagului Insulele Canare, un incendiu de pădure care a izbucnit sâmbătă a determinat evacuarea a 50 de persoane şi a distrus aproximativ 60 de hectare , au indicat autorităţile.

Regele Felipe al VI-lea al Spaniei l-a contactat telefonic pe preşedintele Clavijo pentru a-şi exprima sprijinul pentru populaţia din La Palma, a indicat casa regală spaniolă.

Incendiul de pădure este prima criză naturală de pe insulă de la o erupţie vulcanică din septembrie 2021. Peste 2.000 de clădiri au fost distruse şi mii de oameni au fost forţaţi să-şi părăsească locuinţele când lava a început să se reverse din vulcanul Cumbre Vieja.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români