Incendiu la locomotiva unui tren în care se aflau 80 de pasageri, pe ruta București-Pitești

Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la locomotiva trenului de călători care circulă pe ruta Bucureşti – Piteşti şi în care se aflau 80 de persoane. Locomotiva a fost decuplată de vagoane, iar focul stins, fără ca cineva să fie rănit.

Incendiul a izbucnit, vineri după-amiază, la compartimentul motor al locomotivei trenului de persoane circulă pe ruta Bucureşti – Piteşti, în timp ce garnitura se afla în gara oraşului Găeşti.

Pompierii de la Detaşamentul Găeşti au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apa şi spumă, iar la faţa locului a fost trimisă şi o ambulanţă SMURD.

”La sosirea echipajelor de pompieri locomotiva era desprinsa de vagoane. Echipajul SMURD a făcut o verificare a tuturor pasagerilor din tren pentru a identifica eventuale persoane rănite. Niciuna din cele 80 de persoane aflate în tren nu a avut probleme”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.

Incendiul a fost stins rapid de pompieri, iar un echipaj a rămas în zonă pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor având în vedere temperaturile ridicate din compartimentul motor al locomotivei.

sursa: News.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR