Incendiu la 'Matei Balş'/ MAI transmite condoleanţe familiilor victimelor

Conducerea şi personalul Ministerului Afacerilor Interne au transmis condoleanţe familiilor victimelor incendiului care a avut loc vineri dimineaţă la Institutul "Matei Balş" din Bucureşti.

"Pentru intervenţie s-a acţionat cu 24 de maşini de stingere, 38 de autospeciale SMURD, 6 Unităţi de Terapie Intensivă Mobilă, 5 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, 4 maşini de descarcerare, 4 autoscări, 10 microbuze, un punct comandă mobil. De asemenea, au fost prezente şi echipaje de poliţie rutieră şi de jandarmi pentru securizarea zonei, dar şi echipe de poliţişti pentru efectuarea cercetării la faţa locului", informează un comunicat al MAI transmis vineri AGERPRES.

Potrivit comunicatului, angajaţii ministerului implicaţi în operaţiunile desfăşurate la locul incendiului şi-au îndeplinit "cu maximă" responsabilitate şi profesionalism atribuţiile ce le revin într-o astfel de situaţie tragică.

MAI a precizat că structurile sale vor acorda, în continuare, tot sprijinul necesar în elucidarea circumstanţelor producerii incendiului. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR