Incendiu pe principalul aeroport folosit de armata rusă în Crimeea VIDEO

Un incendiu a izbucnit sâmbătă pe aerodromul Belbek, lângă orașul Sevastopol, în Peninsula Crimeea, ocupată de Rusia din martie 2014.

Incendiu la aeroportul Belbek, de lângă Sevastopol FOTO Zerkalo Nedeli

Incendiu la aeroportul Belbek, de lângă Sevastopol FOTO Zerkalo Nedeli

Potrivit presei ucrainene, o coloană de fum dens a fost observată la aeroportul din Belbek, considerat principalul loc de aterizare și decolare în Crimeea pentru aviația militară rusă.

Șeful administrației de ocupație din Sevastopol, Mihail Razvozjaev, a evocat o „situație de urgență”. Potrivit acestuia, un avion a explodat după ce a ieșit de pe pistă.

„Conform salvatorilor, avionul a ieșit de pe pistă în momentul aterizării și a luat foc. Echipajele de pompieri sunt la fața locului. Vă rog să păstrați calmul”, a declarat Razvozjaev.

Localizarea aeroportului Belbek FOTO google.com/maps

Localizarea aeroportului Belbek FOTO google.com/maps

Această situație aduce aminte de exploziile misterioase produse în a doua jumătate a verii la baze militare ocupate de ruși în Crimeea.

Kievul consideră aceste baze o țintă legitimă, având în vedere că Peninsula Crimeea este ocupată ilegal în baza unui „pseudo-referendum” organizat sub amenințarea armelor de Rusia în martie 2014. Comunitatea internațională nu a recunoscut acest act de anexare.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR