
Incendiului de la Matei Balș: Procurorii au dispus clasarea cauzei privind 17 infracțiuni de ucidere din culpă. Încadrarea juridică a fost schimbată
Procurorii au dispus clasarea cauzei privind 17 infracțiuni de ucidere din culpă în dosarul incendiului din 2021 de la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș și au schimbat încadrarea juridică a faptelor în „distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru, având ca urmare decesul a nouă persoane”, precum și „distrugerea, degradarea și aducerea în stare de neîntrebuințare a Pavilionului V, a echipamentelor și sistemelor aferente”.
„La data de 29.01.2021, în jurul orei 05:05, la parterul Pavilionului V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” a izbucnit u n incendiu care a avut ca urmare decesul mai multor pacienți internați, precum și distrugerea, degradarea și aducerea în stare de neîntrebuințare a Pavilionului V, împreună cu sistemele și echipamentele aferente. Dosarul, înregistrat inițial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, a fost preluat în aceeași zi de Parchetul de pe lângă Tribunalul București”, amintește Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti într-un comunicat transmis marți, 15 iulie 2025.
După lichidarea incendiului, cu ocazia cercetării la fața locului au fost identificați patru pacienți decedați, restul pacienților fiind evacuați și transferați fie în alte pavilioane ale Institutului, fie în alte unități spitalicești din mun. București.
În perioada imediat următoare, au mai decedat încă 22 de pacienți care fuseseră internați în Pavilionul V la momentul izbucnirii incendiului, existând la momentul respectiv suspiciunea că decesele pot fi puse în legătură cu incendiul.
Urmărirea penală a fost efectuată in rem, sub încadrarea juridică de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, având ca urmare decesul a 26 de persoane, precum și distrugerea, degradarea și aducerea în stare de neîntrebuințare a Pavilionului V, a echipamentelor și sistemelor aferente.
„Institutul Național de Medicină Legală a efectuat autopsiile medico-legale asupra cadavrelor victimelor și astfel s-a putut stabilit că, din cele 26 de persoane decedate , 17 au decedat fără legătură de cauzalitate cu incendiul, iar pentru 9 persoane s-a stabilit că decesele lor sunt în legătură de cauzalitate cu expunerea la incendiul din data de 29.01.2021”, se mai arată în comunicatul transmis marți, 15 iulie.
Procurorii au dispus schimbarea încadrării juridice
La data de 23 iunie 2025, procurorii au dispus schimbarea încadrării juridice, „noua încadrare fiind cea de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, având ca urmare decesul a 9 persoane, precum și distrugerea, degradarea și aducerea în stare de neîntrebuințare a Pavilionului V, a echipamentelor și sistemelor aferente, precum și 17 infracțiuni de ucidere din culpă – fiind vorba de decesul celor 17 persoane din cauze patologice, fără legătură cu incendiul”, se mai arată în comunicat.
Clasarea cauzei cu privire 17 infracțiuni de ucidere din culpă,
Totodată, procurorii au dispus clasarea cauzei cu privire la cele 17 infracțiuni de ucidere din culpă, „ca urmare a faptului că faptele cercetate nu erau prevăzute de legea penală, precum și disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor într-un dosar separat cu privire la infracțiunea de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru”.
Două persoane juridice și două persoane fizice, urmărite penal
În cauza disjunsă, cercetările au fost extinse și cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, iar în baza mijloacelor de probă administrate, la data de 24.06.2025 procurorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de următoarele persoane fizice și juridice:
1. INSTITUTUL NAȚIONAL DE BOLI INFECȚIOASE „PROF. DR. MATEI BALȘ”, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.
Pe fondul lipsei agentului termic în unitatea sanitară, contrar normelor privind apărarea împotriva incendiilor, Institutul a permis și tolerat, prin intermediul angajaților, introducerea în unitatea sanitară a surselor externe de încălzire, fără ca anterior unitatea sanitară să identifice, evalueze și evidențieze zonele cu risc ridicat unde se pot acumula concentrații mari de oxigen sanitar, se arată în comunicat.
„Tolerarea utilizării aparatelor externe de încălzit în saloanele destinate pacienților dependenți de oxigenoterapie a făcut posibilă trecerea aerului îmbogățit cu oxigen și populat cu scame de origine textilă prin elementul radiativ al unei aeroterme amplasate în salonul 63 situat la parterul Pavilionului V, cu consecința aprinderii scamelor care apoi au fost expulzate incendiate, producându-se astfel incendiul din data de 29.01.2021, ora 05:05, care a avut ca urmare dezastrul materializat în moartea a 9 persoane și distrugerea, degradarea și aducerea în stare de neîntrebuințare a Pavilionului V al Institutului Național de Boli Infecțioase Matei Balș, precum și a instalațiilor și echipamentelor din clădirea respectivă, deși, față de situația concretă existentă la momentul izbucnirii incendiului (saloane cu aport crescut de oxigen administrat pacienților cu COVID-19), unitatea sanitară trebuia și putea să prevadă că folosirea surselor externe de căldură într-un mediu cu concentrație ridicată de oxigen creează condițiile pentru producerea unui incendiu”.
2. Societatea comercială MIDAN FIRE EXIT S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.
Societatea în cauză a încheiat cu Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” două contracte și acte adiționale având ca obiect servicii pentru situații de urgență de categoria C1 (P1), „prestând servicii pentru situații de urgență fără a deține aviz pentru sectorul de competență și fără resursă umană și bază materială, încălcând astfel dispozițiile art. 36 lit. a), art. 37 alin. (4), art. 41 alin. (3), art. 48 alin. (2) și art. 49 alin. (2) din OMAI 75/2019, anexa 4 privind norma de dotare cu echipament de protecție a serviciilor private pentru situații de urgență și anexa 5 privind dotarea echipelor specializate din OMAI nr. 75/2019”.
Potrivit comunicatului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin prestarea neconformă a serviciilor pentru situații de urgență, Midan Fire Exit S.R.L. a creat o stare de pericol pentru siguranța unității sanitare și a pacienților, cu consecința imposibilității asigurării unei intervenții oportune de stingere a incendiului produs în data de 29.01.2021, ora 05:05, sau cel puțin de limitare a consecințelor incendiului care a avut ca urmare dezastrul materializat în moartea a 9 persoane și distrugerea, degradarea și aducerea în stare de neîntrebuințare a Pavilionului V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, precum și a instalațiilor și echipamentelor din clădirea respectivă, deși, față de situația concretă și de notorietate existentă la momentul izbucnirii incendiului (lipsa agentului termic și prezența aerotermelor în saloanele cu aport crescut de oxigen administrat pacienților cu COVID-19), trebuia și putea să prevadă că intervenția unui singur pompier neechipat corespunzător și fără dotări specifice nu este nici oportună și nici conformă.
3. MIHĂIȚĂ DĂNILĂ, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.
„În calitate de administrator în fapt al societății comerciale MIDAN FIRE EXIT S.R.L., a încheiat cu Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” două contracte și acte adiționale având ca obiect servicii pentru situații de urgență de categoria C1 (P1), prestând servicii pentru situații de urgență fără a deține aviz pentru sectorul de competență și fără resursă umană și bază materială, încălcând astfel dispozițiile art. 36 lit. a), art. 37 alin. (4), art. 41 alin. (3), art. 48 alin. (2) și art. 49 alin. (2) din OMAI nr. 75/2019, anexa 4 privind norma de dotare cu echipament de protecție a serviciilor private pentru situații de urgență și anexa 5 privind dotarea echipelor specializate din OMAI nr. 75/2019”, arată Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Prin prestarea neconformă a serviciilor pentru situații de urgență, Dănilă Mihăiță a creat o stare de pericol pentru siguranța unității sanitare și a pacienților, cu consecința imposibilității asigurării unei intervenții oportune de stingere a incendiului produs în data de 29.01.2021, ora 05:05, ori cel puțin de limitare a consecințelor incendiului care a avut ca urmare dezastrul materializat în moartea a 9 persoane și distrugerea, degradarea și aducerea în stare de neîntrebuințare a Pavilionului V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, precum și a instalațiilor și echipamentelor din clădirea respectivă, deși, față de situația concretă și de notorietate existentă la momentul izbucnirii incendiului (lipsa agentului termic și prezența aerotermelor în saloanele cu aport crescut de oxigen administrat pacienților cu COVID-19), trebuia și putea să prevadă că intervenția unui singur pompier neechipat corespunzător și fără dotări specifice nu este nici oportună și nici conformă, se mai arată în comunicat.
„Totodată, Dănilă Mihăiță, în calitate de cadru tehnic în domeniul apărării împotriva incendiilor, angajat la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, nu a identificat pericolele de incendiu care pot să apară la nivelul unității sanitare, fiind de notorietate prezența în unitatea sanitară a surselor externe de încălzire, astfel cum era obligat de art. 8 lit. c) din Dispoziția din 2013 Generală de apărare împotriva incendiilor la unitățile sanitare, obligație menționată și în fișa postului (pompier). Astfel, cadrul tehnic a ignorat prezența surselor externe de încălzire, fără a identifica, evalua și evidenția zonele cu risc ridicat unde se pot acumula concentrații mari de oxigen sanitar”, transmite Parchetul.
4. SIMONA-CORINA-GABRIELA ILIE, pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.
„În calitate de Șef Birou Achiziții publice și Contractare în cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Bals, având atribuții de întocmire a contractelor pentru servicii, de verificare cu privire la întocmirea corectă a angajamentelor bugetare și legale și a dosarului achiziției directe, în acord cu legislația în vigoare, a semnat un contract în valoare de 242.000 lei fără TVA (22.000 lei/lună x 11 luni) și un act adițional, în valoare de 66.000 lei fără TVA (22.000 lei/lună x 3 luni) cu societatea Midan Fire Exit S.R.L., având ca obiect achiziția de prestări servicii de intervenție pentru situații de urgență, cu nesocotirea pragului valoric legal stabilit pentru achiziția directă de servicii, de 135.060 lei, fără TVA, în afara condițiilor de eficiență economică și socială și cu nerespectarea principiilor nediscriminării și tratamentului egal, încălcând astfel dispozițiile art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 98/19.05.2016, în forma în vigoare la data încheierii contractului, art. 43 alin (1) din H.G. 395/02.06.2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor privind atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/19.05.2016, art. 7 alin (5) și art. 69 alin (1) din Legea nr. 98/19.05.2016, în forma în vigoare la data încheierii contractului, producând o pagubă materială în dauna Institutului Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș, reprezentând contravaloarea sumelor achitate în baza contractului și actului adițional (285.999,06 lei fără TVA), o vătămare a intereselor celorlalți operatori economici, care au fost privați de dreptul de a depune ofertă sau solicitare de participare în urma publicării unui anunţ de participare în cadrul procedurii, și un folos corelativ în favoarea societății Midan Fire Exit S.R.L. și implicit a administratorului în fapt Dănilă Mihăiță”.
Prin încheierea contractului sus-menționat cu societatea Midan Fire Exit S.R.L., care nu îndeplinea condițiile prevăzute de OMAI nr. 75/2019 pentru prestarea serviciilor de tip C1 (P1), în sensul că societatea nu era avizată pentru sectorul de competență, nu avea resursele umane și materiale necesare, Ilie Simona-Corina-Gabriela a creat o stare de pericol pentru Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” și pentru pacienți, materializată în imposibilitatea asigurării unei intervenții conforme și oportune de stingere a incendiului produs în data de 29.01.2021, ora 05:05, ori cel puțin de limitare a consecințelor incendiului, care a avut ca urmare moartea a 9 persoane și distrugerea, degradarea și aducerea în stare de neîntrebuințare a Pavilionului V al Institutului Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș, precum și a instalațiilor și echipamentelor din clădirea respectivă.
„Suspecților le-au fost aduse la cunoștință acuzațiile, precum și drepturile și obligațiile procesuale”, arată comunicatul.
Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri.
Sursa: adevarul.ro