Început de mandat în forță al primei femei ministru de Finanțe din istoria britanică: vrea să elimine pisoarul din toaleta instituției

Rachel Reeves, economista recent numită ca ministru de Finante în Regatul Unit, își dorește îndepărtarea pisoarul antic din baia privată a Trezoreriei, care, până la ea, a fost condusă doar de bărbați.

Rachel Reeves. FOTO Facebook Rachel Reeves

Rachel Reeves. FOTO Facebook Rachel Reeves

A promis dinainte să devină ministru că o va face dacă va ajunge în funcție, dar, la aproape o lună de la preluarea postului, recunoaște că urinarul antic este încă în baia privată a cancelarului.

Reeves este prima femeie care deține postul vechi de secole, dar modernizarea toaletelor s-a dovedit mai dificilă decât s-ar fi așteptat, potrivit dailymail.co.uk , care arată că piesa edwardiană de toaletă este aparent parte protejată a patrimoniului țării.

„Sunt prima femeie cancelar al Exchequerului ( Trezorerie - instituția financiară care a fost responsabilă, de-a lungul anilor, de gestionarea veniturilor și cheltuielilor regale. Postul a existat între 800 și 1.000 de ani, în funcție de cine asculți”, a spus Rachel Reeves în podcastul News Agents, când a mărturisit că pisoarul e tot acolo.

Oportunitatea de a avea un pisoar în toaleta cabinetului privat

În timpul campaniei, o persoană din interiorul Trezoreriei a declarat, pentru Financial Times, că „a existat o discuție cu privire la oportunitatea de a avea un pisoar acolo și dacă acesta ar trebui să fie eliminat”.

Întrebată ulterior dacă era de acord ca pisoarul să rămână în baia privată, Reeves a declarat pentru revista Spectator: „Nu chiar”, explicând că și-ar dori eliminarea lui.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Îmi vine să-mi cer vechiul buletin înapoi” / Promisiunea buletinului electronic se lovește de birocrația din instituții

2 Cum a cucerit specia americană de păstrăv apele reci de la poalele Făgărașului

3 David Popovici este lider absolut de audiență la Europenele de la Paris și cel mai mediatizat înotător din lume

4 Chivu a luat totul cu Inter, dar Fabregas e antrenorul anului în Italia

5 Nicușor Dan testează un premier surpriză: negocieri secrete cu partidele