Incident grav: Israelul ar fi atacat o navă iraniană, în Marea Roșie

Incident grav: Israelul ar fi atacat o navă iraniană, în Marea Roșie

O navă iraniană suspectată că ar aparţine Gardienilor Revoluţiei a suferit avarii în urma unei explozii produse în Marea Roşie, iar un oficial american a declarat pentru cotidianul The New York Times că Israelul a înştiinţat Statele Unite despre acest atac.

Nava Saviz a suferit daune după o explozie care a avut loc marţi seară în Marea Roşie, în largul coastelor statului Djibouti, anunţă autorităţile maritime iraniene, citate de agenţia Tasnim. Iranul anunţă că nava civilă era staţionată în Marea Roşie într-o misiune de combatere a pirateriei.

Conform cotidianului The Jerusalem Post, citat de Mediafax, nava aparţine Gardienilor Revoluţiei din Iran.

Autorităţile iraniene încearcă să afle cauza exploziei şi suspectează că este vorba de un nou atac israelian.

Un oficial de la Washington a declarat pentru cotidianul The New York Times, sub protecţia anonimatului, că Israelul a informat Statele Unite că a comis acest atac.

Întrebat despre incident, ministrul israelian al Apărării în exerciţiu, Benjamin Gantz, a declarat că Guvernul israelian "nu face comentarii despre operaţiuni din Orientul Mijlociu care ar putea avea legături cu Israelul".

"Statul Israel trebuie să continue să se apere. Oricând observăm o provocare operaţională, vom continua să acţionăm", a afirmat Benjamin Gantz, citat de Channel 12.

În ultimele luni au avut loc o serie de incidente maritime între Israel şi Iran. La sfârşitul lunii martie, o navă cargo israeliană a suferit avarii după ce a fost lovită de o rachetă în Marea Arabiei, într-un incident atribuit Iranului. Premierul Benjamin Netanyahu a atribuit Iranului explozia care a vizat la începutul lunii martie nava cargo israeliană MV Helios Ray în Golful Oman. Ministrul israelian al Mediului, Gila Gamliel, a acuzat Iranul de poluarea cu petrol a plajelor israeliene, deşi Benjamin Gantz, ministrul israelian al Apărării, a admis că nu există dovezi că ar fi fost vorba de un act deliberat.

O navă iraniană, Shahr-e-Kord, care circula din Iran spre Europa, a fost vizată de o explozie urmată de un incendiu, la începutul lunii martie, în Marea Mediterană. Conform unor surse citate de publicaţia The Wall Street Journal, armata israeliană a atacat, în ultimii doi ani, numeroase nave comerciale care se îndreptau spre Siria, de cele mai multe ori fiind vizate vase care transportau petrol iranian, pe fondul preocupărilor privind finanţarea extremismului în Orientul Mijlociu.

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 „Drama Foișor”, o nouă manipulare ordinară? / Directorul pus de Firea, elementul-cheie al regiei

2 Petrecere de pomină la Miami, cu Loredana, vedete și milionari din România

3 VIDEO Scursura TV / Dana Budeanu mai avea puțin și-l masturba live pe Ciutacu, de „indignare”

4 VIDEO Beatrice Mahler, primul medic care recunoaște oficial adevărul: Sunt 20.000 de cazuri pe zi, de 4 ori ma…

5 Ucraina / perspectiva repetării scenariului sfâşierii Iugoslaviei