India a lansat 31 de sateliţi în cadrul unei singure misiuni

India a lansat cu succes 31 de sateliţi, vineri, în cadrul unei singure misiuni, cu ajutorul unei rachete din gama Polar Launch Satellite Vehicle (PSLV), care a decolat de la baza spaţială Sriharikota din sudul ţării, au anunţat oficialii indieni, citaţi de Xinhua.

Printre aceştia se află şi Cartosat (un satelit de monitorizare a Pământului), care este cel de-al 100-lea satelit construit de India. Misiunea este coordonată de Organizaţia Indiană de Cercetare Spaţială (ISRO). Lansarea rachetei purtătoare, care s-a desfăşurat cu succes, potrivit reprezentanţilor ISRO, a avut loc la ora locală 09.28 (03.58 GMT, n.r.).

Cartosat este în principal un satelit de teledetecţie, înzestrat cu camere foto pancromatice şi multispectrale şi are o durată de funcţionare de cinci ani.

Alături de Cartosat, la bordul lansatorului s-au mai aflat un microsatelit şi un nanosatelit indian, dar şi alţi trei microsateliţi şi 25 de nanosateliţi construiţi de şase ţări - Canada, Finlanda, Franţa, Coreea de Sud, Marea Britanie şi Statele Unite.

Lansarea fusese programată iniţial pe 10 ianuarie.

În februarie 2017, India a făcut istorie, lansând cu succes 104 sateliţi într-o singură misiune şi doborând precedentul record de 37 de sateliţi care au fost lansaţi de Rusia într-o misiune din 2014. Cu excepţia a trei sateliţi indieni, ceilalţi 101 proveneau din alte ţări - cei mai mulţi din Statele Unite.

India şi-a construit pe parcursul ultimelor două decenii reputaţia unei ţări care oferă o alternativă low-cost în domeniul lansărilor de sateliţi.AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 Adio, leu? / Soluția neașteptată a unui economist de top pentru ca România să treacă la euro fără să mai aștepte după politicieni

3 Trei surori în vârstă de 12, 14 și 16 ani au sărit în gol de la etajul nouă după ce părinții le-au luat telefonul

4 De ce apare România pe harta ISW privind „faza zero” a operațiunilor Rusiei în Europa

5 Cum a fost păcălită afacerista din din Satu Mare să-i trimită 2,5 milioane de dolari lui Henry Eke, cunoscut în Nigeria sub porecla „Excess Money”