India: Cel puțin 74 de persoane au murit la Mumbai după ce au consumat alcool contrafăcut

Cel puțin 74 de persoane au murit după ce au consumat alcool contrafăcut la Mumbai, în estul Indiei, iar alte 28 sunt în continuare spitalizate, conform unui nou bilanț anunțat sâmbătă de poliție, informează AFP. Victimele au început să se simtă rău miercuri dimineață după ce au consumat alcool făcut în casă. Bilanțul a crescut de la 53 la 74 de morți și s-ar putea înrăutăți, a precizat pentru AFP un responsabil al Poliției din Mumbai, Dhananjay Kulkarni.

Cinci persoane au fost arestate pentru că au distribuit sau vândut alcool contrafăcut într-un cartier sărac din periferia Malad West. Opt polițiști au fost suspendați pentru "neglijență" în lupta împotriva producției de alcool contrafăcut în sectorul lor.

Aceste băuturi periculoase sunt consumate în întreaga Indie și uneori vândute cu mai puțin de un euro pentru o sticlă la 25 cl, fiind înregistrare numeroase decese. Totuși, este un fenomen mai des întâlnit în mediul rural decât la orașe.

Metanolul, o formă extrem de toxică de alcool folosit ca antigel sau carburant, este deseori adăugat băuturilor spirtoase făcute în casă pentru a spori conținutul de alcool.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR