India: Zeci de cadavre ale unor persoane presupus decedate de COVID-19 au eşuat pe malurile fluviului Gange

Zeci de corpuri neînsufleţite ale unor persoane despre care se crede că au murit de COVID-19 au eşuat pe malurile fluviului Gange în nordul Indiei, au anunţat luni autorităţile, potrivit AFP.

Pandemia se extinde puternic în vastele zone rurale din India, iar structurile sanitare, crematoriile şi cimitirele sunt depăşite.

Un funcţionar local, Ashok Kumar, a spus că circa 40 de cadavre au eşuat la mal în districtul Buxar, în apropiere de frontiera dintre Bihar şi Uttar Pradesh, două dintre cele mai sărace state din India.

"Le-am cerut funcţionarilor responsabili să se ocupe de corpurile neînsufleţite. Ori să le îngroape, ori să le ardă", a declarat Kumar pentru AFP.

Unele media au relatat că numărul cadavrelor ar putea fi de o sută.

Potrivit altor funcţionari citaţi de aceleaşi surse, unele cadavre sunt umflate şi parţial arse, fiind posibil să fi stat mai multe zile în apă.

Unii localnici au declarat pentru AFP că ei sunt de părere că aceste cadavre au fost aruncate în apă deoarece crematoriile sunt depăşite sau din cauză că apropiaţii victimelor nu pot plăti pentru lemnul necesar pentru rugurile funerare.

"Suntem şocaţi", a spus un localnic, Kameshwar Pandey.

Conform statisticilor oficiale, aproximativ 4.000 de persoane mor în prezent în fiecare zi din cauza COVID-19 în India, unde bilanţul total al epidemiei se apropie de 250.000 de decese.

Unii experţi consideră însă că cifrele reale sunt mai mari, invocând în special date provenite de la crematorii.

Victimele care nu sunt numărate sunt tot mai numeroase în contextul în care epidemia se extinde dincolo de marile oraşe, în zonele rurale unde spitalele sunt rare şi îşi actualizează cu greu registrele.AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker