Indicele ROBOR la 3 luni a coborât luni la 2,52% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni a coborât luni la 2,52% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a coborât luni la 2,52% pe an, de la 2,53% pe an, vineri, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La debutul lui 2019, indicele ROBOR la 3 luni era 2,99% pe an, iar la începutul acestui an se situa la 3,19%. Pe 12 aprilie 2019, acesta era de 3,38% pe an, iar pe 15 aprilie 2019 la un nivel similar.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a coborât la 2,59%, de la 2,60% vineri, iar ROBOR la 12 luni a ajuns la 2,64% pe an, de la 2,65% pe an cât a fost în şedinţa anterioară.

Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, pentru al patrulea trimestru din 2019, este de 2,44% pe an, acesta fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din al doilea trimestru al anului.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...