Indonezia: Bali, insula zeilor unde templele sunt mai numeroase decât casele

Indonezia: Bali, insula zeilor unde templele sunt mai numeroase decât casele

Cu peste 10.000 de temple, insula Bali, considerată bijuteria Indoneziei și una dintre cele mai turistice provincii din această țară din Asia de Sud-Est, este faimoasă pentru templele sale hinduse, dar și pentru amabilitatea și căldura oamenilor locului.

Peisajul cultural de pe insula Bali a fost înscris pe lista Patrimoniului Mondial a UNESCO.

Bali — o insulă de 5.780 de kilometri pătrați, având insulele Java la vest și Lombok spre est, înconjurată de ocean din toate părțile și faimoasă pentru reciful de coral — este cu atât mai specială cu cât este ultima redută a hinduismului — o religie practicată în lume de peste un miliard de oameni, a treia cea mai răspândită religie din lume — într-o țară majoritar musulmană. Un hinduism în care sacrul impregnează totul în jur, însă într-o manieră permisivă, moderată și subtilă, această modalitate singulară de a înțelege religia având legătură cu faptul că societatea balineză este foarte spirituală, dar, în același timp, foarte tolerantă cu credințele celorlalți.
Spiritualitatea balineză se manifestă în diferite moduri. De la mici ofrande amplasate pe malul unui râu și până la templele 'casnice' pe care majoritatea insularilor și le-au construit în grădinile caselor ajungând până la templele impresionante care sunt răspândite practic în întreaga insulă. Una dintre caracteristicile fundamentale ale hinduismului balinez este relația fiecărei divinități cu un element. De exemplu, pe coasta de sud-vest a Bali, majoritatea templelor sunt dedicate spiritelor și zeilor având legătură cu marea.
Cel mai faimos dintre aceste temple este Tanah Lot, construit pe un mic recif la circa 100 de metri de coastă. Ceva mai departe de Tanah Lot, se află Luhur Uluwatu — templu dedicat lui Rudra, zeul forțelor naturii și protector al insulei de spiritele rele ale mării — situat în vârful unui promotoriu stâncos, înalt de aproape 100 de metri. Tot aici există o mică pădure în care trăiesc sute de maimuțe despre care se crede că păzesc templul de spiritele rele. În apropiere, seară de seară un grup format în general din bărbați rostesc incantații și dansează kecak, dansul focului, cu un fir epic inspirat din epopeea Ramayana.
În fiecare sat, există trei categorii principale de temple — pe care balinezii le numesc pura, cuvânt care provine din sanscrită și care înseamnă "spațiu înconjurat de un zid" — și care îndeplinesc anumite funcțiuni în ritualurile balineze pe tot parcursul anului. Există templele de origine (Pura Puseh), cele mai importante și care sunt rezervate fondatorilor satelor; în mijlocul satelor se află Pura Desa, dedicate spiritelor care îi protejează și îi binecuvântează pe săteni în viața lor de zi cu zi; și există Pura Dalem sau templul morților, care funcționează și ca cimitir. Și pentru că orezul este atât de important pentru Bali, există și temple dedicate spiritelor agriculturii și irigațiilor, ridicate în mijlocul lanurilor de orez.
Se poate spune fără riscul de a greși că există mai multe temple în Bali decât case. Toate templele sunt orientate pe o axă care face legătura între munți și mare. Kaja, care reprezintă direcția către munți, este cea mai importantă. Direcția către mare este numită kelod.
În fine, peste tot în Bali pot fi văzute ofrande — flori, țigări, prăjiturele, orez — toate așezate pe o mică bucată de carton și lăsate pe străzi, în fața magazinelor, a caselor, oriunde și oricând. Localnicii aduc ofrande de acest tip de trei ori pe zi, pentru a le mulțumi zeilor și pentru a-și manifesta respectul pentru ceea ce zeii le-au dăruit. Odată ce ofranda a fost depusă, poți călca pe ea, o poți muta din loc sau o poți împinge din drum. Ceea ce contează este gestul în sine de a aduce o ofrandă.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”