Indonezia: Coada avionului AirAsia a fost găsită în marea Java

Indonezia: Coada avionului AirAsia a fost găsită în marea Java

Coada avionului AirAsia, care s-a prăbușit la 28 decembrie în Indonezia, cu 162 de persoane la bord, a fost descoperită în Marea Java, a anunțat miercuri directorul Agenției naționale indoneziene de căutare și salvare (Basarnas), relatează AFP și Reuters.

'Am descoperit coada, ceea ce a și fost obiectivul nostru principal astăzi ', a declarat Bambang Soelistyo într-o conferință de presă la Jakarta. 'Partea din spate a avionului a fost găsită', a afirmat el.

Scafandrii indonezieni au făcut o fotografie a acestui fragment pe care se poate vedea o inscripție, sugerând că este vorba de coada avionului, a indicat el.

Această descoperire ar putea constitui un progres în cadrul căutărilor, în condițiile în care coada avionului conține, de obicei, înregistratoarele de zbor sau "cutiile negre", cruciale pentru a determina cauzele căderii Airbus A320-200 cu 162 de persoane la bord.

Coada avionului a fost găsită de nava indoneziană geodezică Mahakarya Geo Survey. 'Fragmentul se află la o adâncime de 25 de metri în strâmtoarea Karimata", declarase anterior șeful echipei de căutare, Muhammad Aga Ridha Aldila.

Avionul a dispărut de pe radare la puțin timp după decolarea din orașul indonezian Surabaya cu destinația Singapore, după ce s-a confruntat cu o zonă de nori amenințători.

În pofida operațiunilor de căutare la scară largă întreprinse de Indonezia, cu asistența altor țări, precum Franța, SUA și Rusia, puține progrese au fost înregistrate până în prezent din cauza vremii nefavorabile, potrivit autorităților indoneziene.

Oficialii de la Jakarta au indicat anterior că au fost găsite cinci părți principale ale aparatului de zbor, fără a preciza despre ce fel de fragmente este vorba.

Autoritățile indoneziene suspectează Air Asia Indonesia, filială a companiei malaeziene AirAsia că nu avea permisiunea de a folosi culoarul de zbor pe care se afla in ziua respectiva, iar catastrofa s-a produs cel mai probabil din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Compania și-a văzut suspendată săptămâna trecută autorizația de a utiliza culoarul Surabaya-Singapore până la sfârșitul anchetei.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...

2 Ce se întâmplă în China?

3 Sfidare fără precedent / Kazahstanul a vândut Statelor Unite 81 de avioane militare de fabricație sovietică, prin intermediul unor firme offshore!

4 „Era imposibil de dresat” / Posibilul vicepreședinte al lui Donald Trump recunoaște că și-a ucis câinele

5 VIDEO Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990