Informare meteo de vânt, ninsori la munte şi răcire accentuată a vremii, valabilă de sâmbătă până luni dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de intensificări temporare ale vântului, ninsori la munte, vreme în răcire accentuată, valabilă în toată ţară de sâmbătă, ora 12:00, până luni, la ora 10:00.

În intervalul menţionat, local şi temporar vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45-55 km/h, iar izolat peste 60 km/h. Va ploua în toate regiunile şi pe arii restrânse, în sudul şi sud-estul ţării, se vor acumula cantităţi de peste 15-20 l/mp, iar pe parcursul zilei de sâmbătă â vor fi şi manifestări de instabilitate atmosferică.

La munte treptat vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri mai consistent, iar pe creste rafalele vor depăşi 65-70 km/h, viscolind ninsoarea sau spulberând zăpada.

Valorile termice vor fi în scădere semnificativă, astfel că duminică, vremea va fi deosebit de rece în toată ţara. La începutul săptămânii viitoare vremea se va menţine deosebit de rece şi va continua să ningă, în special la munte.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan