Infotrafic: Circulaţie intensă pe Valea Prahovei

Valori ridicate de trafic se înregistrează, duminică la prânz, pe sensul de coborâre al DN1 Braşov - Ploieşti - Bucureşti, între kilometrii 137 - 131, de la limita cu judeţul Braşov până în staţiunea Buşteni, informează Centrul Infotrafic într-un comunicat remis presei.

Trafic intens este şi în zona localităţii Comarnic, pe sensul de deplasare către Bucureşti, nefiind însă formată coloană.

Potrivit aceleiaşi surse, pentru DN 1 Braşov - Ploieşti - Bucureşti, pot fi folosite ca alternative următoarele artere rutiere:

* DN 1A Braşov - Cheia - Ploieşti - Autostrada A3 - Bucureşti;

* DN 73 Râşnov - Câmpulung - Piteşti - A1 - Bucureşti;

* DN 73 Râşnov - Câmpulung - DN 72A - Târgovişte - DN 71 - Bucureşti;

* DN 71 Sinaia - Târgovişte - Bucureşti.

"Poliţiştii acţionează în dispozitivul de siguranţă rutieră pentru fluidizarea traficului pe raza tuturor staţiunilor montane de pe Valea Prahovei. Recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la condiţiile de drum, să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi la faţa locului pentru fluidizarea circulaţiei şi să manifeste o conduită preventivă în trafic", susţine sursa citată. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Revoltă în universități după arestarea lui Alexandru Toader și controversa din Baroul Iași

2 Șefa de imagine a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, selectiv, la DIICOT în dosarul de 1,1 milioane de euro

3 Răsturnare de situație în Israel: blocul lui Netanyahu preia conducerea la vot

4 Controversații judecători care au prelungit arestul lui Călin Georgescu

5 Rețeaua de la UAIC Iași / cum a fost protejat fiul lui Tudorel Toader de foștii săi studenți