Îngrijorare în Marea Britanie. Kate Middleton nu va fi prezentă la un eveniment regal important în iunie

Prințesa de Wales nu va reveni la îndatoririle publice pentru The Colonel’s Review, eveniment ce va avea loc la data de 8 iunie, după ce s-a speculat că acest lucru ar fi posibil, relatează Independent .

Kate Middleton

Kate Middleton a fost diagnosticată cu cancer. foto profimedia (Arhivă)

Vestea că nu va participa vine în contextul în care prințesa, care deține gradul de colonel în cadrul Gărzilor Irlandeze, își continuă tratamentul împotriva cancerului departe de ochii publicului, așa cum a făcut-o de la diagnosticarea sa.

Regele, care a fost și el diagnosticat cu cancer în ianuarie, a confirmat însă participarea la evenimentul anual important. Monarhul va fi prezent la „Trooping of the Colour” pe 15 iunie, care culminează în mod tradițional cu reuniunea familiei regale la balconul Palatului Buckingham.

Parada „Trooping the Colour” marchează în fiecare an ziua suveranului britanic, chiar dacă nu este organizată chiar de ziua de naştere a acestuia. Ziua de naştere a regelui Charles al III-lea este la 14 noiembrie.

Deși a fost confirmată participarea regelui la ceremonie, acesta îi va inspecta pe soldați dintr-o trăsură și nu de pe cal, așa cum se întâmpla anii trecuți.

Deși unele relatări contradictorii sugerează faptul că prințesa de Wales ar putea reveni la îndatoririle regale în toamnă sau până la începutul noului an, Palatul Buckingham și persoanele din interiorul familiei regale au ținut să sublinieze că nu a fost planificată nicio dată oficială de revenire.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic