Înot: Robert Glinţă, medaliat cu bronz în proba de 50 m spate la Europenele de la Kazan

Sportivul român Robert Glinţă a câştigat medalia de bronz în proba de 50 m spate, miercuri, la Campionatele Europene de înot în bazin scurt (25 de metri) de la Kazan (Rusia).

Glinţă (CS Dinamo) a fost cronometrat cu timpul de 22 sec 74/100, nou record naţional, fiind devansat de rusul Kliment Kolesnikov, 22 sec 47/100, şi de italianul Michele Lamberti, 22 sec 65/100.

În serii, Glinţă a fost înregistrat cu al şaselea timp, 23 sec 23/100, iar în semifinală tot cu al şaselea, 23 sec 13/100.

Aceasta este a treia medalie de bronz a lui Glinţă la Europenele în bazin scurt, după cele obţinut la 100 m spate în 2017 la Copenhaga şi 2019 la Glasgow.

Anul acesta, Glinţă a câştigat aurul la Europene (bazin olimpic), tot în proba de 100 m spate.

Miercuri, Vlad Stancu a fost cronometrat cu al 12-lea timp la 1.500 m liber, 14 min 55 sec 74/100, fiind a doua rezervă din finală. Stancu (16 ani) a stabilit noi recorduri naţionale la 16, 17 şi 18 ani.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Greșeala care îi lasă fără bani pe noii pensionari: termenul strict din lege / Cu cât timp înainte se poate depune dosarul de pensionare și cât durează …

2 VIDEO Excepționalul text scris de Adrian Papahagi despre ce se întâmplă în Franța...

3 Kim Jong-un ar fi în comă la un spital din China. Cine ar putea prelua puterea

4 Deblocare totală pe autostrada Sibiu-Pitești, dar șoferii mai au de așteptat

5 Anchetă blocată după tragedia de la Jilț Sud: legăturile cu soțul unei judecătoare