Înregistrările primelor concerte din Hamburg ale trupei The Beatles, scoase la licitaţie

Înregistrările originale ale primelor concerte din Hamburg ale trupei The Beatles vor fi scoase la licitaţie la Londra, iar preţul estimat este de peste 1,3 milioane de euro, potrivit nme.com.

Star Club din Hamburg este considerat a fi unul dintre locurile unde membrii trupei The Beatles s-au transformat în staruri, în timpul unei serii de concerte susţinute în decembrie 1962. În cadrul acestor spectacole, trupa The Beatles a interpretat propriile cântece, dar şi coveruri, în faţa unui public restrâns.

Potrivit publicaţiei The Observer, colecţionarii vor avea şansa de a deţine înregistrări ale spectacolelor prin intermediul licitaţiei organizate de Ted Owen and Co, în timpul căreia va fi scos la vânzare un pachet de benzi care conţin 33 de piese înregistrate în club, inclusiv "Twist And Shout", "I Saw Her Standing There", un cover după melodia "Roll Over Beethoven" a lui Chuck Berry şi un altul după cântecul "To Know Her Is to Love Her" al lui Phil Spector.

Înregistrările sunt vândute de Larry Grossberg, manager al afacerilor lui Andy Warhol şi Muhammad Ali, care a cheltuit 135.000 de euro pe remixarea acestora şi lansarea a 26 dintre piesele definitivate pe un album, în 1977.

"Am 74 de ani şi este timpul să vând. Nu vreau ca familia mea să rămână cu povara de a umbla prin toate lucrurile mele pentru a lichida totul", a spus Grossberg.

Benzile magnetice au un preţ estimat între 135.000 de euro şi 200.000 de euro, dar nme.com scrie că este foarte probabil să fie vândute pentru o sumă mult mai mare.

"Când aveau aceste concerte la Hamburg, The Beatles era practic un grup de comedie. Apărea John Lennon din culise cu un colac de toaletă pe cap, imitându-l pe Hitler pe scenă. Erau nevoiţi să distreze publicul, pentru că spectacolele se ţineau practic într-un club de striptease", a declarat Ted Owen.

La începutul lunii februarie, o colecţie de fotografii rare ale trupelor The Beatles şi The Rolling Stones a fost scoasă la licitaţie pe site-ul eBay. Imaginile au fost realizate de Bob Bonis, care a fost manager de turneu pentru ambele trupe, din 1964 până în 1966 , şi vor fi puse în vânzare în următorii doi ani, în format tipărit, în ediţii limitate, cu preţuri pornind de la 155 de euro.

 


populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 BREAKING Ședință tensionată la PNL! Cele două tabere conturate în partid au dus prima luptă în spatele ușilor închise

3 Româncă șocată de prețuri în St. Moritz, cea mai scumpă stațiune din Elveția. Cât a plătit pentru o felie de pizza

4 Generalul Aurel Litan, fost comandant al Jandarmeriei Cluj, în arest la domiciliu pentru agresiune sexuală asupra unei fete de 17 ani

5 Uite o informație interesantă din Germania... Dar, la fel ca DNA-ul nostru, doar plevușcă...