INS: Importurile de electricitate în luna ianuarie a acestui an au crescut cu 48%

România a importat, în prima lună a acestui an, o cantitate de 0,795 TWh, cu 48,6% mai mult decât în aceeaşi lună a anului trecut, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS), remis, vineri, AGERPRES.

Producţia naţională a fost de 5,3 TWh, în scădere cu 2%. Cel mai mult a scăzut producţia în turbinele eoliene (20%) şi în termocentralele clasice (5%).

Consumul final a fost de 4,9 TWh, cu 2,8% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2019. Iluminatul public a înregistrat o creştere cu 4,2%, iar consumul populaţiei a crescut cu 2,6%.

Exportul de energie electrică a fost de 0,5 TWh în creştere cu 147%.

În ceea ce priveşte resursele de energie primară, acestea au crescut cu 2%. Astfel, principalele resurse de energie primară cu totalizat 3.115 milioane de tone echivalent petrol (tep), iar producţia internă a însumat 1.677 milioane tep, faţă de anul precedent.

În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 6,194 TWh, în creştere cu 2,5% faţă de perioada corespunzătoare a anului 2019. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR