INS: Investițiile nete realizate în economia națională, în scădere cu 3,1% în primul trimestru, la 12,8 miliarde lei

INS: Investițiile nete realizate în economia națională, în scădere cu 3,1% în primul trimestru, la 12,8 miliarde lei

Investițiile nete realizate în economia națională au scăzut cu 3,1% în primul trimestru din acest an față de perioada similară din 2016, la 12,83 miliarde de lei, potrivit datelor anunțate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS).

Declinul investițiilor în primul trimestru a fost cauzat de scăderea înregistrată la alte cheltuieli cu 17,9%, până la 1,15 miliarde de lei, și utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 6,5%, la 6,16 miliarde de lei. Pe de altă parte, lucrările de construcții noi au crescut cu 5% în primul trimestru, la o valoare în prețuri curente de 5,51 miliarde de lei.

Potrivit INS, comparativ cu trimestrul I 2016, în primele trei luni ale acestui an se constată o creștere a ponderii investițiilor nete în lucrări de construcții noi cu 4,6 puncte procentuale, dar și o scădere a ponderii investițiilor nete în alte cheltuieli cu 2,4 puncte procentuale și utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 2,2 puncte procentuale.

Mai mult de o treime (35,3%) din investiții au mers în industrie, în scădere de la 36,6% în perioada ianuarie — martie 2016, 30,5% au fost orientate către comerț (față de 30,7% în perioada similară a anului trecut), 25,9% în construcții, în creștere semnificativă față de T1 2016 (20,1%), iar agricultura a atras 4,4% din totalul investițiilor, în scădere de la 5% anul trecut în aceeași perioadă.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Adevărații șefi ai României, la ei e cheia...

2 O informație care dă de gândit...

3 VIDEO „Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport” / Claudiu Bleonț și-a umilit fetița pe scenă

4 VIDEO Nicușor Dan a luat-o razna? Serie de gafe la dezbaterea de la TVR

5 Aceste lucruri se petrec în „curata” Germanie... La Amsterdam, unde abia poți respira pe anumite străzi din cauza „ierbii”, cum o fi?