Insecta americană suspectată că a fost folosită ca armă biologică. Ce spun cercetătorii

Insecta americană suspectată că a fost folosită ca armă biologică. Ce spun cercetătorii

Vinovată de producerea unor calamități în culturile de cartofi sau vinete, dacă este scăpată de sub control, o insectă „importată” din America a fost considerată multă vreme ca fiind armă biologică.

Gândacii de Colorado au calamitat culturi de pe tot continentul. Sursa Ansel Adams

Horticultorii sunt uimiți de rezistenţa la pesticide a gândacului de Colorado, insectă care a apărut în Europa în două valuri. Întrucât atacurile acestor insecte au fost extrem de multe în perioadele celor două războaie mondiale, în lumea ştiinţifică a fost lansată ipoteza conform căreia gândacul de Colorado a fost folosit ca armă biologică.

Deşi originea acestui gândac este neclară, în cărţile de specialitate scrie că ar proveni din sud-vestul Americii de Nord, din statul american Colorado şi din Mexic.

Pe bătrânul continent ar fi fost semnalat mai întâi în Germania, la 1877, dar a fost eradicat în cele din urmă prin procedee necunoscute până acum.

Prima răspândire a gândacului în Europa ar fi fost semnalată după Primul Război Mondial. Gândacul avea să reapară şi să se instaleze definitiv pe continentul european în jurul anului 1920. Un focar important a fost menţionat în 1922, pe 250 de hectare, la Bordeaux, în Franţa.

Cel de-al doilea val al răspândirii gândacului de Colorado a fost înregistrat în estul Europei, la scurt timp după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. Era semnalat în anul 1945 în Cehoslovacia și Ungaria, iar doi ani mai târziu, în Polonia.

”Provine din Colorado, Statele Unite ale Americii, iar despre originea lui sunt mai multe versiuni. Există varianta că ar fi ajuns cu material biologic, cu tuberculii de cartofi şi cu ambalaje, dar sunt şi versiuni conform cărora ar fi fost adus intenţionat, ca armă biologică, în Europa din perioada războaielor mondiale”, declară cercetătorul Costel Vânătoru, directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale Buzău.

Vânătoru spune că răspândirea în România a gândacului de Colorado s-a produs din vestul ţării. A apărut pentru prima datǎ în 1952, la Săpânţa, în judeţul Maramureş, în Banat. în 1955, iar din 1956 s-a extins în toate judeţele din vest iar de aici în toatǎ România.

Gândacul de Colorado este inamicul cartofilor și al tomatelor. Arhivă adevarul.ro

Gândacul de Colorado este inamicul cartofilor și al tomatelor. Arhivă adevarul.ro

Cercetătorul buzoian spune că de-a lungul anilor au fost subliniate de către susţinătorii ipotezei că a fost răspândit cu intenție, ca armă în bătăliile de pe bătrânul continent, mai multe coincidenţe. Una ar fi răspândirea masivă a gândacului în perioada celor două conflagraţii mondiale şi, a doua, apariţia în paralel a încă unui dăunător periculos pentru culturile agricole. Este vorba despre lăcusta marocană.

„Se pare că lăcusta marocană a fost stăpânită bine prin tratamente şi că a fost eradicată însă gândacul de Colorado s-a adaptat mai bine şi din păcate continuă să facă ravagii. Este un dăunător cunoscut de toată lumea. La noi s-a aclimatizat, adaptat, a devenit rezistent şi la tratamentele chimice”, spune Costel Vânătoru.

Gândacul de Colorado se hrănește cu partea verde a tomatelor, vinetelor și cartofilor. Insecta atacă şi plante din flora spontană, precum ciumăfaia, zârna, laurul, măselariţa, mătrăguna. Poate ataca însă şi alte specii de plante, precum salata, loboda sau lucerna.

Costel Vânătoru spune că cea mai sigură modalitate de a păstra semințele și a le feri de calamități, inclusiv cele biologice, produse de insecte sau ciuperci distructive, este cea oferită de băncile de gene. Cea mai nouă unitate de acest gen a fost înființată la Buzău și este coordonată de cercetătorul Costel Vânătoru.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

3 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”