INSP: 23 de cazuri de infecţie cu virus West Nile; o persoană a murit

O persoană a murit din cauza infectării cu virusul West Nile, potrivit unei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

În perioada 2 mai - 8 august s-au înregistrat 23 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile.

Din cele 23 de cazuri, 11 s-au înregistrat în săptămâna 1 - 8 august. Tot în această săptămână s-a produs şi decesul.

Cazurile au fost înregistrate în judeţele Dolj (5), Olt (4), Iaşi (4), Brăila (2), Ilfov (2), Bihor (1), Bacău (1), Galaţi (1), Vrancea (1), Teleorman (1) şi în Bucureşti (1).

Specialiştii recomandă populaţiei să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, să utilizeze substanţe chimice repelente împotriva ţânţarilor, să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă (plase protecţie la ferestre), să utilizeze substanţe insecticide în locuinţă/în jurul acesteia, să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei, să îndepărteze recipientele de apă stagnantă şi gunoiul menajer. AGERPRES


populare
astăzi

1 Oameni buni, citiți și voi unde s-a ajuns cu furtul în Ro!

2 Încă un articol despre Peter Thiel...

3 Guvernul dominat de PSD pregătește eliminarea facilităților fiscale din 2027

4 O nouă acuzație de viol împotriva lui Donald Trump pregătește terenul pentru destituire

5 Rețeaua de la Paris preia Cotroceniul: de ce sfidează PSD propria istorie