Inspecţia Judiciară a făcut public protocolul încheiat în 2016 cu SRI

Inspecţia Judiciară a dat publicităţii, marţi, protocolul de cooperare încheiat în anul 2016 cu Serviciul Român de Informaţii.

Inspecţia Judiciară susţine că, în perioada în care protocolul a fost în vigoare, nu a solicitat şi nu a transmis date şi informaţii Serviciului Român de Informaţii.

"Inspecţia Judiciară a solicitat, la data de 28 martie 2018, declasificarea 'Protocolului privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin, potrivit legii', încheiat la data de 29 februarie 2016. Protocolul şi-a încetat efectele la 8 martie 2017. În niciuna dintre procedurile administrative de verificare a activităţii şi conduitei judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, derulate în intervalul în care Protocolul a fost în vigoare, Inspecţia Judiciară nu a solicitat şi nu a transmis Serviciului Român de Informaţii date şi informaţii", menţionează Inspecţia Judiciară.

IJ mai spune că nu a exercitat vreo acţiune disciplinară în baza acestui protocol.

"De asemenea, în acelaşi interval, nu a fost exercitată nici o acţiune disciplinară ca efect al protocolului. Subliniem că toate acţiunile disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară au fost întemeiate exclusiv pe situaţii de fapt constatate nemijlocit de inspectorii judiciari, fără alte date şi informaţii furnizate în temeiul Protocolului ori a vreunei colaborări cu alte entităţi", precizează Inspecţia Judiciară. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Proiect de lege controversat al liderului AUR Petrişor Peiu, acţionar la 20 de companii listate la bursă