Inspecţia Judiciară anunţă că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul militar Bogdan Pârlog

Inspecţia Judiciară anunţă că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul militar Bogdan Pârlog

Inspecţia Judiciară a anunţat, luni, că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul militar Bogdan Pârlog de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, în urma unor comentarii făcute de acesta într-un articol publicat în ianuarie.

"Ca urmare a efectuării cercetării disciplinare în perioada 8 mai - 7 august 2018, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de domnul Bogdan Ciprian Pârlog (...) pentru 'manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu', abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, constând în aceea că prin opiniile exprimate în cuprinsul articolului 'Principalele aspecte de natură a afecta grav sistemul judiciar' (publicat la 25 ianuarie 2018, pe site-ul www.juridice.ro), cu desconsiderarea explicită şi totală a normelor şi standardelor de conduită impuse magistraţilor, a denigrat, în mod deliberat, pe de o parte, membrii Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, apreciind că aceasta este 'fidelizată' şi 'favorabilă actualei puteri politice', şi inspectorii Inspecţiei Judiciare, pe care i-a calificat drept 'organisme controlate de către factorul politic prin care (...) se vor putea exercita presiuni asupra magistraţilor'", se arată într-un comunicat al Inspecţiei Judiciare transmis AGERPRES.

Conform aceleiaşi surse, acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea procurorului în cauză.

Bogdan Pârlog este vizat de IJ şi în legătură cu protestul din 10 august. Pe 20 august, reprezentanţi ai IJ au precizat că Inspecţia Judiciară efectuează verificări prealabile cu privire la procurorii militari Ionel Corbu şi Bogdan Pârlog, care au demarat ancheta în legătură cu modul de intervenţie a jandarmilor în timpul protestului din 10 august.

Procurorul Bogdan Pârlog a mers în Piaţa Victoriei în data de 10 august şi a întocmit un proces verbal, în baza căruia Parchetul Militar Bucureşti a deschis dosarul penal.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a susţinut că Bogdan Pârlog a fost prezent în punctul de comandă al Jandarmeriei şi chiar a participat la un instructaj al jandarmilor.

Pe de altă parte, şeful Parchetului Militar Bucureşti, Ionel Corbu, a negat că un procuror militar ar fi fost prezent în centrul de comandă al Jandarmeriei. AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Curtea de Justiție a UE a stabilit că salariile și pensiile magistraților din România trebuie să fie mari, dar corelate cu salariul mediu di…

2 „Modificările care intră în vigoare ne vor duce direct în top”. Un sociolog atrage atenția că România va fi lider acolo unde nimeni nu vrea

3 CTP, radiografie la rece a situației din România: „Nu văd altă ieșire din toate astea decât falimentul de țară”

4 VIDEO O fostă judecătoare a provocat accidentul mortal din curtea unui spital din Băile Felix, după ce a încurcat pedalele

5 „Trebuie dați afară cei angajați pe pile” / Un economist explică cum ar trebui aplicată reducerea cu 10% a anvelopei salariale la bugetari