Inspecția Judiciară: Nu am fost sesizați despre eventuale nereguli în derularea controlului la DNA

Conducerea Inspecției Judiciare (IJ) nu a fost sesizată cu privire la eventuale nereguli în derularea verificărilor de la DNA și a aflat din presă despre conținutul unei note transmise Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de către coordonatoarea echipei de control, Elena Rădescu, a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IJ, Alin Alexandru.

"De la începutul controlului și până în prezent, doamna inspector nu a solicitat să poarte vreo discuție cu nicio persoană din conducerea Inspecției Judiciare și nici cu a prezentat vreun punct de vedere cu privire la eventuale nereguli în derularea controlului. Conducerea Inspecției Judiciare a aflat din presă despre conținutul acestei note, până la această oră nefiind comunicată oficial", a precizat Alin Alexandru.

El a adăugat că la nivelul conducerii instituției s-a aflat despre intenția inspectorului Elena Rădescu de a sesiza CSM dintr-o adresă primită de la DNA.

"Inspectorul șef a aflat despre intenția doamnei inspector de a sesiza Consiliul Superior al Magistraturii dintr-o adresă comunicată de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție în data de 28 august. În continuare au fost solicitate doamnei inspector lămuriri cu privire la conținutul sesizării, însă aceasta a indicat conducerii IJ să se adreseze Consiliului Superior al Magistraturii sau chiar Procurorului General al României, căruia i-ar fi fost adresată în vederea sesizării în calitate de titular al acțiunii disciplinare", a mai spus purtătorul de cuvânt al IJ.

Conform aceleiași surse, un punct de vedere al IJ pe acest subiect ar urma să fie prezentat ulterior, după analiza conținutului sesizării trimise către CSM.

Potrivit unor informații apărute în presă, coordonatoarea echipei care a făcut controlul la DNA, inspectorul Elena Rădescu, a trimis CSM o notă în acuza o persoană din conducerea IJ de imixtiuni de natură a perturba activitatea instituției verificate, iar pe două colege de lipsă de tact.

Inspecția Judiciară a finalizat pe 25 august controlul la Direcția Națională Anticorupție, inspectorii având termen până pe 6 octombrie să înainteze raportul Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Controlul IJ la DNA privind eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor de către conducerea instituției a început pe 17 iulie.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR