Inspecția Judiciară prelungește controlul la DNA până pe 25 august

Inspecția Judiciară (IJ) a decis să prelungească controlul pe care îl efectuează la Direcția Națională Anticorupție (DNA) până pe 25 august întrucât volumul de activitate previzionat de inspectori îl depășește pe cel real, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IJ, Alin Alexandru.

"Controlul aflat în derulare la DNA a fost prelungit, prin ordin al inspectorului șef, până la 25 august întrucât volumul de activitate previzionat de inspectorii judiciari îl depășeste pe cel real, iar timpul stabilit inițial pentru efectuarea controlului este insuficient", a precizat Alin Alexandru.

El a adăugat că raportul întocmit ca urmare a controlului va fi transmis Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii cel mai târziu la 6 octombrie, după ce în perioada 25 august — 15 septembrie va fi redactat și, ulterior, trimis spre avizare către conducerea IJ.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Ne furau banii, își cumpărau case și mașini de câteva sute de mii de dolari. Lor nu le pasă deloc de oameni, vor fura totul!”

2 SURSE Guvernul Bolojan e ca și picat, moțiunea va fi votată de cel puțin 270 de parlamentari. Cătălin Predoiu, premierul agreat la Cotroceni

3 Palmă grea pentru președinte / „Refuz să particip, am primit invitație de la Administrația Prezidențială, nu mă duc, în semn de protest pentru tot ceea …

4 Prima lovitură grea pentru Bolojan în interiorul PNL...

5 Războiul intern din PSD / Jocurile de culise