Inspecţia Muncii a sancţionat săptămâna trecută 764 de firme pentru nerespectarea măsurilor de combatere a pandemiei

Inspecţia Muncii a sancţionat săptămâna trecută 764 de firme pentru nerespectarea măsurilor de combatere a pandemiei

Reprezentanţii Inspectoratelor Teritoriale de Muncă au verificat, în perioada 27 iulie - 1 august, un număr de 1.996 de angajatori cu privire la aplicarea legislaţiei de combatere a pandemiei şi au aplicat sancţiuni pentru 764 dintre aceştia, potrivit unui comunicat remis luni de Inspecţia Muncii.

Societăţilor comerciale cu nereguli constatate în domeniul respectării prevederilor combaterii pandemiei li s-au aplicat 1.026 de sancţiuni contravenţionale, din care amenzi în valoare totală de 265.500 lei. Un număr de 357 de măsuri de remediere a neconformităţilor au fost stabilite de inspectorii de muncă.

Cele mai multe controale realizate săptămâna trecută pentru combaterea pandemiei au fost la firme din Gorj (379 de firme controlate), Constanţa (176 companii controlate), Cluj (104) şi Braşov (87 companii controlate).

Acele mai multe amenzi au fost acordate angajatorilor din Cluj (78 de companii amendate), Harghita (25) şi Constanţa (24 de angajatori amendaţi).

Acţiunile de verificare desfăşurate de reprezentanţii Inspectoratelor Teritoriale de Muncă au vizat şi celelalte prevederi legale privind relaţiile de muncă şi respectarea securităţii în muncă. Pe acest segment au fost aplicate amenzi în valoare de 4,643 milioane de lei, din care 4,378 milioane de lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi ale securităţii şi sănătăţii în muncă.

În cadrul verificărilor au fost depistate 189 de persoane care desfăşurau muncă fără forme legale şi per total au fost dispuse 1.742 de avertismente şi 3.712 de măsuri de remediere a neconformităţilor constatate în domeniul legislaţiei privind relaţiile de muncă. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

3 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

4 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...

5 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani