Inspecţia Muncii: Direcţia Economică din Ministerul Muncii a sugerat să plătim doar salariile nete

Inspecţia Muncii: Direcţia Economică din Ministerul Muncii a sugerat să plătim doar salariile nete

Inspecţia Muncii a informat Direcţia Economică din Ministerul Muncii, în două rânduri, despre faptul că suma de 8,787 milioane de lei pe care instituţia urma să o primească la rectificare este insuficientă pentru plata integrală a salariilor şi a solicitat o suplimentare de 3 milioane de lei, se arată într-un comunicat al Inspecţiei Muncii.

Potrivit acestuia, Direcţia Economică din Ministerul Muncii a sugerat ca, în aceste condiţii, să fie plătite numai salariile nete nu şi contribuţiile sociale ale angajaţilor, măsură cu care conducerea Inspecţiei Muncii nu a fost de acord.

"În data de 26.11.2019, ni s-a solicitat de către ordonatorul principal de credite, MMPS, prin Direcţia Economică, să transmitem sumele necesare pentru plata salariilor aferente lunii noiembrie cu plata în decembrie. Propunerea de rectificare de buget a fost transmisă MMPS în data de 26.11.2019. În data de 29.11.2019, ni s-a transmis că la rectificare urmează să primim, pentru cheltuielile de personal, suma de 8.787.000 de lei, cu recomandarea de a fi repartizaţi pe articole şi alineate, inclusiv virări. În aceeaşi zi, inspectorul general de stat a luat legătura cu Direcţia Economică din MMPS, informând că suma repartizată este insuficientă, fiind nevoie de o suplimentare cu suma de 3.000.000 de lei pentru plata integrală a salariilor. În data de 5.12.2019, prin adresa Inspecţiei Muncii nr. 1356, s-a solicitat Direcţiei Economice, încă o dată, suplimentarea sumei cu 3.000.000 lei, necesară plăţii integrale a salariilor. Menţionăm că la niciuna dintre solicitările noastre enumerate mai sus, trimise MMPS, nu am primit niciun răspuns oficial, mai mult decât atât, ni s-a sugerat, de către Direcţia Economică din MMPS, să plătim doar salariile nete, urmând ca sumele aferente contribuţiilor sociale să fie amânate", se arată în comunicatul citat.

Dantes Nicolae Bratu menţionează, în context, că nici el şi nici conducerea Inspecţiei Muncii nu au fost de acord cu această soluţie propusă şi s-au adresat direct ministrului Muncii, solicitând sprijin pentru obţinerea sumelor necesare.

"Suma de care dispuneam în buget, respectiv 8.787.000 lei, a fost repartizată celor 42 de inspectorate teritoriale de muncă şi Inspecţiei Muncii, conform sumelor alocate în buget, cu precizarea că, de îndată ce vom primi restul sumei de bani de la ordonatorul principal de credite, MMPS, sumele vor fi repartizate cu celeritate inspectoratelor teritorial de muncă", se mai arată în comunicat.

Pe de altă parte, Dantes Nicolae Bratu precizează că, în perioada 18 aprilie - 17 octombrie 2019, a fost detaşat în funcţia de secretar general al ANES (Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse, n.r.), din cadrul Ministerului Muncii. În această perioadă, conducerea Inspecţiei Muncii a fost asigurată de Mihail Adrian Oprescu, detaşat în această funcţie din funcţia de inspector şef al ITM Argeş.

"La revenirea în funcţia de inspector general de stat, domnului Dantes Nicolae Bratu i-a fost prezentată următoarea situaţie financiară a instituţiei: în data de 30.08.2019, cu fila de buget nr. 4663, a fost alocată Inspecţiei Muncii suma de 5.703.000 lei pentru plata hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, restante anilor 2017-2018 şi care, sub sancţiunea penală, trebuia să fie plătite. Menţionăm că aceste plăţi au intrat în bugetul Inspecţiei Muncii în două tranşe: în data de 26.09.2019, 2.986.000 de lei şi, pe 28.10.2019, suma de 2.718.000 de lei, bani care au fost transferaţi către salariaţii beneficiari ai acestor hotărâri. Precizăm că, având în vedere că ordonatorul principal de credite, MMPS, a stabilit destinaţia clară a acestor sume, inspectorul general de stat, Dantes Nicolae Bratu, nu avea dreptul legal să schimbe destinaţia acestor bani pentru plată salariilor curente", se mai arată în documentul citat.

Reacţia Inspecţiei Muncii vine la câteva ore după ce ministrul de resort, Violeta Alexandru, arăta că situaţia de la Inspecţia Muncii şi Inspectoratul Teritorial de Muncă are aspect de prost management, subliniind însă că ea înclină să creadă că este mai mult de atât.

"Cum a ajuns Inspecţia Muncii fără bani în decembrie şi cum se ascunde şeful ei în loc să îşi asume răspunderea. Primesc aseară o adresă de la Inspecţia Muncii: nu mai are bani de salarii pentru salariile din noiembrie care trebuie plătite în această lună! A achitat toate sumele rezultând din decizii ale instanţelor în litigii dintre angajaţi şi IM/ITMuri. Dintr-o dată le-a achitat pe toate, inclusiv pe cele neplătite de peste doi ani. Semnat: inspector-Şef IM, Nicolae Bratu Dantes. Funcţionar", scrie Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii precizează, de asemenea, că ITM-urile au decis să dea salarii mai mici angajaţilor. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro