Instanța a respins cererea familiilor victimelor și Vlad Pascu va fi judecat doar pentru ucidere din culpă

Judecătoria Mangalia a respins, joi, cererea familiilor victimelor de schimbare a încadrării juridice din ucidere din culpă în omor calificat, ca fiind neîntemeiată, în cazul lui Vlad Pascu, şoferul drogat care anul trecut a accidentat mortal doi tineri şi a rănit alţi trei, în localitatea 2 Mai.

Potrivit avocatului Adrian Cuculis, solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei a fost respinsă după circa o oră de dezbateri.

Cu o zi înainte, miercuri, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au respins cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia de strămutare a procesului în care este judecat Pascu.

Tatăl lui Sebastian, unul dintre tinerii morţi în accidentul rutier, îşi exprimase speranţa, la intrarea în sala de judecată, la termenul din 4 aprilie al procesului, ca judecătorul să schimbe încadrarea juridică a faptei, iar Pascu "să plătească prin pedeapsă" pentru ceea ce a făcut, scrie Agerpres.

Pe 11 octombrie 2023, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au anunţat că inculpatul Vlad Pascu, din Bucureşti, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.

"În sarcina inculpatului s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 19.08.2023, a condus pe drumurile publice un autovehicul, sub influenţa substanţelor psihoactive, iar, la intrare în localitatea 2 Mai, a acroşat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului. În urma impactului, a rezultat decesul numiţilor O.A.S. (21 ani) şi D.R.M. (20 ani), precum şi vătămarea corporală a numiţilor B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) şi I.C.I. (20 ani). De asemenea, se reţine că, după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului", au transmis la acea dată procurorii.


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Ce „coace” Tucker Carlson? /