Instanța supremă amână cu două săptămâni sentința în dosarul lui Cristian David

Instanța supremă amână cu două săptămâni sentința în dosarul lui Cristian David

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au amânat, marți, pentru 21 noiembrie, pronunțarea sentinței în dosarul în care fostul ministru Cristian David a fost acuzat de DNA că ar fi primit o mită de 500.000 de euro.

Potrivit DNA, în calitate de ministru al Internelor și Reformei Administrative, în cursul anului 2007, prin intermediul lui Valeriu Roger Nițescu (fostul său șef de cabinet), Cristian David a pretins și primit suma de 500.000 de euro de la Adrian Mladin, fostul primar din Jilava, beneficiar al unor drepturi litigioase pentru 15 hectare de teren în Buzău. Mladin, denunțător în dosar, cumpărase drepturile litigioase de la proprietarul de drept, Viorica Știrbulescu.

Procurorii susțin că suma de bani a fost pretinsă și primită de Cristian David pentru a-și exercita atribuțiile de îndrumare și coordonare a activității prefecților într-o modalitate care să asigure emiterea unui titlu de proprietate asupra unui teren de 15 ha aflat în intravilanul municipiului Buzău de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate.

În acest sens, David a luat legătura cu Marian Cristinel Bîgiu, prefect al județului Buzău la acea dată, solicitându-i ajutorul în această problemă, susține DNA.

În schimbul promisiunii de exercitare a influenței, Valeriu Roger Nițescu, în calitate de șef de cabinet al ministrului de Interne, a pretins și a primit de la aceeași persoană suma de 600.000 de euro, arată procurorii.

Urmare a acestor "intervenții", în perioada 2007 — 2008, cu ocazia discuțiilor purtate de către denunțător cu Bîgiu, acesta din urmă i l-a prezentat pe Gheorghe Doloiu ca fiind persoana de contact pentru rezolvarea tuturor aspectelor referitoare la terenurile de pe raza municipiului Buzău.

Conform DNA, aflând poziția terenului respectiv, Bîgiu i-a subliniat denunțătorului faptul că nu poate fi restituită suprafața respectivă pe vechiul amplasament, întrucât este vorba de "un teren foarte mare și foarte valoros".

Ulterior, s-au reconstituit drepturile litigioase, după cum urmează: 59.518 mp în centrul municipiului Buzău, chiar la drumul național; 14.085 mp în centrul municipiului Buzău, aproximativ în spatele primului teren; 6.397 mp tot în centrul municipiului Buzău, între cele două terenuri menționate; 70.000 mp la intrarea în municipiul Buzău dinspre București, tot cu ieșire la drumul național, indică DNA.

Pentru "sprijinul oferit", mai susțin procurorii, cu prilejul unei alte întâlniri, Bîgiu a pretins de la denunțător suma de 1.000.000 euro, primind într-un final 700.000 euro, solicitare motivată de "locația terenurilor și existența mai multor persoane decidente", dispunând totodată ca transferul sumelor de bani să se realizeze prin intermediul conturilor personale ale lui Gheorghe Doloiu.

Acest lucru s-a și întâmplat ulterior, după ce Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a emis titlul de proprietate asupra terenurilor în suprafață de 15 ha.

Totodată, pentru a masca originea sumelor primite cu titlu de mită și pentru a evita tragerea la răspundere penală, au fost încheiate mai multe contracte de vânzare-cumpărare, având ca obiect tranzacții imobiliare fictive între persoanele implicate în săvârșirea infracțiunilor de corupție, spune DNA.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...