Intel se va extinde în Franţa, Germania şi Italia în încercarea de a recupera cota de piaţă pierdută

Intel se va extinde în Franţa, Germania şi Italia în încercarea de a recupera cota de piaţă pierdută

Grupul american Intel Corp. vrea să îşi extindă capacităţile din întreaga lume prin adăugarea de noi facilităţi în Franţa şi Italia precum şi a unui important centru de producţie în Germania, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar.

Franţa ar urma să fie locaţia unde Intel va construi un centru de cercetare şi design în timp ce Italia va găzdui o uzină de asamblare şi testare, susţin sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul. Principala facilitate de producţie de wafere de silicon va fi construită în Germania, iar întreaga expansiune ar urma să coste câteva zeci de miliarde de dolari.

Directorul general de la Intel, Pat Gelsinger, încearcă să readucă cel mai mare producător mondial de cipuri la gloria sa de odinioară. În ultimii ani Intel a cedat rivalilor o parte din avantajul tehnologic şi cota sa de piaţă, iar programul de investiţii este destinat să răspundă la acest declin. De asemenea, Gelsinger vrea să readucă în SUA şi Europa o parte din activităţile de producţie în ideea de a contracara dominaţia Asiei.

Pentru Europa, investiţiile Intel i-ar permite să încetinească tendinţa de declin în ceea ce priveşte cota sa în industria mondială de producţie a cipurilor, evaluată la 400 de miliarde de dolari. Grupul american are deja o uzină de cipuri în Irlanda şi există alte uzine de procesoare ale fostei companii Advanced Micro Devices Inc., care în prezent sunt deţinute de Globalfoundries Inc, la Dresda, Germania. Însă producătorii europeni nu produc cipurile logice avansate care sunt considerate drept cele mai performante în industria de cipuri.

NXP Semiconductors NV şi STMicroelectronics NV sunt cei mai mari producători europeni de cipuri. Însă ei se concentrează pe producţia de cipuri utilizate în automobile şi alte echipamente, mai degrabă decât pe procesoarele avansate pentru computere care sunt specialitatea Intel.

În ultimul an o criză mondială de cipuri a relansat îngrijorările cu privire la concentrarea producţiei în Asia. Directorul Intel susţine că răspândirea facilităţilor de producţie în întreaga lume va ajuta la evitarea constrângerilor de aprovizionare care au afectat întregi industrii în acest an, inclusiv producători auto.

O parte din planul lui Gelsinger este să construiască uzine care să producă cipuri pentru alte companii, ceea ce ar însemna pentru Intel să rivalizeze direct cu giganţi precum Taiwan Semiconductor Manufacturing Co. Pentru a-şi putea finanţa ambiţiile, directorul Intel a făcut un apel către autorităţile de pe ambele maluri ale Atlanticului să ofere ajutoare sub forma reducerilor de taxe şi granturilor acelor producători de cipuri care sunt dispuţi să construiască uzine în Europa şi SUA.

Prin răspândirea investiţiilor în mai multe state, Gelsinger ar putea încerca să mulţumească cât mai multe state membre UE şi să se asigure că nu vor exista obiecţii la încercările sale de a obţine subvenţii publice. Chiar dacă planurile nu sunt finalizate încă, viitoarea mega-uzină a Intel ar urma să fie construită în landul Saxonia din Germania, chiar dacă în cursă sunt şi landurile Saxony-Anhalt şi Bavaria.

O uzină ultra modernă de producţie de cipuri costă peste 20 de miliarde de dolari iar cele mai scumpe utilaje sunt de regulă învechite peste cinci ani. Uzina din Germania ar putea avea un cost comparabil. Uzina de testare şi asamblare din Italia ar putea cost aproximativ 10 miliarde de dolari iar Intel şi oficialii guvernamentali italieni negociază încă locul unde va fi amplasată, Sicilia fiind una din regiunile analizate, a dezvăluit una din sursele citate de Bloomberg.

Centrul de cercetare&dezvoltare din Franţa ar putea fi construit fie la Paris sau la Grenoble, a declarat o altă sursă. Astfel de facilităţi costă doar o mică parte din investiţiile necesare pentru producţia unei fabrici de producţie. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Priviți, muci l-a făcut! O dronă kamikaze Switchblade americană lovește un tanc rusesc cu militari pe el

2 VIDEO Șefa Russia Today: Cine studiază în Occident merge direct în iad / Dacă Rusia nu câștigă războiul se va termina rău pentru toată omenirea

3 „Am fost supusă abuzului sexual în țara mea. România m-a tratat ca un gunoi. Am ales să plec”

4 Cine era colonelul iranian Sayyad Khodaye, asasinat duminică în fața casei sale din Teheran

5 ULTIMA ORĂ Igor Dodon a fost reținut pentru 72 de ore. Pionul Moscovei, acuzat de trădare de țară