Inteligenţa artificială ar putea ajuta la depistarea cancerului de sân. Cât de sigură este metoda și care sunt avantajele

Inteligenţa artificială ar putea ajuta la depistarea cancerului de sân. Cât de sigură este metoda și care sunt avantajele

Inteligenţă artificială (IA) ar putea reduce volumul de muncă al medicilor radiologi în screening-ul cancerului de sân, se arată în datele preliminare ale unui studiu publicat miercuri. Va fi nevoie însă de câţiva ani pentru a şti dacă procedura este la fel de eficientă ca o dublă opinie umană.

Utilizarea IA în interpretarea mamografiilor, o provocare pentru radiologi FOTO Shutterstock

Inteligența artificială poate citi „în siguranță” imaginile de screening pentru cancerul de sân , sugerează un studiu suedez.

Cercetătorii de la Universitatea Lund au descoperit că detectarea asistată de computer ar putea descoperi cancerul într-un „ritm similar” cu al medicilor.

Cu toate acestea, sunt necesare mai multe cercetări pentru a determina pe deplin dacă ar putea fi utilizat un software de inteligență artificială în programele de screening, anunță BBC .

Nu implică niciun risc

Efectuat în Suedia şi publicat în jurnalul ştiinţific Lancet Oncology, acest studiu arată că utilizarea de către medicii radiologi a unui software de inteligenţă artificială pentru o mai bună orientare a analizelor lor nu implică niciun risc.

Cercetătorii au împărţit aproximativ 80.000 de femei în două grupuri de dimensiuni similare. și le-au supus unei mamografii. Cele din primul grup au fost examinate în mod tradiţional, de către doi radiologi independenţi, în timp ce datele din cel de-al doilea grup au fost analizate mai întâi de un software IA şi apoi de un singur radiolog.

În cazul grupului asistat de IA nu au fost înregistrate performanţe mai slabe, fiind detectate chiar mai multe tipuri de cancer. Rata de rezultate "fals pozitive" - cazurile în care prima examinare suspectează incorect prezenţa cancerului - a fost similară. Rata fals pozitiv a fost de 1,5% atât în ​​grupul AI, cât și în grupul evaluat de radiologi.

Deoarece este nevoie de un singur radiolog în procedura ce implică un software IA, utilizarea acestei tehnologii ar putea reduce în cele din urmă la jumătate volumul de muncă al acestor medici.

Se va scurta timpul de așteptare pentru paciente

Aceste rezultate sunt promiţătoare, deoarece screening-ul este considerat pe scară largă drept una dintre principalele modalităţi de combatere a cancerului de sân.

În Franţa, screening-ul se aplică tuturor femeilor cu vârsta cuprinsă între 50 şi 74 de ani, în conformitate cu recomandările europene.

Autorul principal al studiului, Dr. Kristina Lang, a spus că IA are potențialul de a fi implementat în depistarea cancerului de sân, ajutând la rezolvarea lipsei de radiologi observate în întreaga lume.

Cel mai mare potențial al inteligenței artificiale în acest moment este că ar putea permite radiologilor să fie mai puțin împovărați de cantitatea excesivă de citire. Sistemul nostru de screening susținut de inteligență artificială necesită cel puțin un radiolog responsabil cu detecția. Totodoată, ar putea elimina nevoia de citire dublă a majorității mamografiilor, ușurând presiunea asupra sarcinilor de lucru și permițând radiologilor să se concentreze pe diagnostice mai avansate. De asemenea, se va scurta timpul de așteptare pentru paciente în aflarea rezultatelor”, a explicat medicul.

Dr. Katharine Halliday, președintele Colegiului Regal al Radiologilor, a adăugat: „IA este o promisiune uriașă și ar putea economisi timpul clinicienilor prin maximizarea eficienței, sprijinindu-ne în luarea deciziilor și ajutând la identificarea și prioritizarea cazurilor urgente.

Există un mare interes în cercetare în ceea ce privește modul în care IA ar putea sprijini rezultatele mamografiilor, deoarece acestea sunt complexe, necesitând supraveghere și interpretare semnificativă de către radiologi. Deficitul de radiologi din Marea Britanie, de 29%, face acest lucru o provocare".

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

4 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?

5 „Ar fi primul val al ofensivei”