Intemperii în Brazilia: Bilanţul inundaţiilor şi alunecărilor de teren a crescut la 176 de morţi

Numărul morţilor în urma alunecărilor de teren şi a inundaţiilor care au lovit oraşul brazilian Petropolis a urcat luni la 176, a anunţat Apărarea Civilă a statului Rio de Janeiro, alte cel puţin 110 persoane fiind în continuare date dispărute, informează Reuters.

Precipitaţiile care au căzut marţea trecută în oraşul din perioada colonială au depăşit cantitatea medie pentru întreaga lună februarie, provocând alunecări de teren şi viituri care au măturat străzile, au distrus case, au luat la vale maşini şi autobuze şi au ras totul în cale pe versanţii din regiune.



Locuitorii au descris agonia provocată de aşteptarea unor veşti despre prietenii şi rudele dispărute. "Locuiesc aici de 16 ani. Mi-am pierdut mama de 83 de ani, un nepot de 11 ani şi o nepoată de 13 ani care este încă îngropată sub dărâmături. Trăiesc un coşmar şi nu am unde să mă duc", a declarat Iva Machado, în vârstă de 62 de ani.

Mai multe state braziliene au trimis întăriri pentru a ajuta departamentul de pompieri din Rio de Janeiro în cadrul operaţiunilor de căutare a persoanelor dispărute şi de curăţare a resturilor.



Precipitaţiile de marţi au fost cele mai abundente înregistrate după anul 1932 în Petropolis, o atracţie turistică din regiunea deluroasă din statul Rio de Janeiro supranumită "Oraşul imperial", fiind destinaţia estivală preferată a regalităţii braziliene în secolul al XIX-lea.

Potrivit Institutului Naţional de Meteorologie din Brazilia, prognozele meteorologice pentru ziua de luni indică averse izolate, ceea ce ar putea îngreuna eforturile de salvare din Petropolis.

Din decembrie, ploile abundente au declanşat inundaţii şi alunecări de teren mortale în mare parte a Braziliei, ameninţând întârzierea strângerii recoltelor şi forţând suspendarea operaţiunilor miniere în statul Minas Gerais, la nord de Rio de Janeiro. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă