Interlop român condamnat la 11 ani de închisoare în Anglia într-un dosar de prostituție

Interlop român condamnat la 11 ani de închisoare în Anglia într-un dosar de prostituție

Un interlop român, cu ”afaceri” în Marea Britanie, a fost arestat după ce anchetatorii au descoperit că obliga două tinere să se prostitueze. Investigația a fost făcută cu sprijinul ofițerilor români.

Bărbatul care traficase tinerele se numește Anghel Iordache (49 ani), iar la începutul acestei luni a fost condamnat la 11 ani de închisoare, după ce s-a stabilit că racolase două tinere din România pe care le obliga să se prostitueze în marea Britanie, conform poliției din Marea Britanie. Victimele au fost salvate de autorități.

Interlopul roman care trafica tinere in Anglia

”În cursul lunii martie 2022, polițiștii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, în baza informațiilor obținute cu privire la situația de risc și exploatare a două tinere românce, pe teritoriul Marii Britanii, au transmis cu operativitate aceste date autorităților britanice prin intermediul canalelor de cooperare polițienească internațională, în vederea verificării situației și salvării celor două victime.

Operațiunea de salvare desfășurată de polițiștii din Leeds a condus la arestarea unui bănuit, cetățean român și eliberarea celor două victime, ce ar fi fost exploatate sexual de acesta.

Din cercetări a reieșit că tinerele ar fi fost recrutate din România, fiind ulterior transportate în Regatul Unit al Marii Britanii, unde ar fi fost obligate prin amenințări și violență să practice prostituția, fiind cazate la mai multe adrese situate pe teritoriul Marii Britanii.

Persoanele cu care victimele ar fi fost obligate să întrețină relații sexuale contra unor diferite sume de bani ar fi fost racolate prin intermediul unor anunțuri postate de către cel în cauză.

În 4 luni de la informarea transmisă de Poliția Română polițiștilor britanici, respectiv în luna iulie 2022, bănuitul, cetățean român, a fost trimis în judecată, judecat și condamnat la executarea pedepsei cu închisoarea de 11 ani și opt luni, pentru exploatarea sexuală a celor două victime.

Acest caz reflectă reacția rapidă a Poliției Române în fața situațiilor de risc în care se pot afla victimele exploatării, subliniază buna și eficienta cooperare a forțelor de poliție române și britanice, precum și angajamentul acestor instituții în lupta împotriva traficului de persoane”, a transmis Poliția Română.


Citește și:

populare
astăzi

1 Va fi asfaltat cel mai vechi drum din țară, o variantă mai scurtă cu 30 de km la Valea Oltului!

2 Florin Călinescu, dividende de peste un milion de lei...

3 Foarte interesante amănunte...

4 VIDEO Ultimele imagini cu Putin, la slujba de Paște...

5 O femeie indiană și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o la „relații sexuale împotriva naturii cu orice bărbat, femeie sau animal”