Interlopul Felix Velcu, vărul lu Tzancă Uraganu, a fost arestat și adus în țară de polițiști. Era urmărit internațional

O escortă a Poliției Române a adus în țară un bărbat, de 25 de ani, din București, care avea emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Este vorba despre interlopul Felix Velcu, vărul lui Tzancă Uraganul.

Interlopul Felix Velcu este vărul Tzancă Uraganu FOTO: Arhivă

Interlopul Felix Velcu este vărul Tzancă Uraganu FOTO: Arhivă

Felix Velcu, membru al clanului Duduianu, a fost condamnat la închisoare pe 4 aprilie 2024 și arestat în Franța la data de 5 iunie 2024.

„Acesta era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Bărbatul a fost adus din Franța, având emis de către Curtea de Apel București, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 692 de zile”, a anunțat joi, 29 august, Poliția Română.

Bărbatul a fost încarcerat, în vederea executării mandatului.

Anul trecut, tânărul a scăpat miraculos cu viață în timp ce încerca să fure dintr-un camion aflat în mers.

Potrivit Gândul, membru al clanului Duduianu și văr primar al interpretului de muzică de petrecere Andrei Velcu, alias Tzancă Uraganu , tânărul s-a dezechilibrat și a căzut pe șosea, iar trupul său a fost zdrobit chiar de mașina în care se aflau complicii lui, care circula, foarte aproape, în spatele remorcii.

În ciuda rănilor foarte grave, Felix Velcu a fost găsit în viață de paramedici și transportat la spital, unde a fost conectat la aparate.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Blocat fără pensie la vârsta legală: variantele celor cu doar 10 ani munciți

2 Ce se întâmplă dincolo de viață: desenul unei femei confirmă teoria lui Monroe

3 VIDEO Două eleve au stârnit scandal după ce au dansat în clasă. Ce spune diriginta

4 Rezultatele tragerii loto de duminică, 11 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

5 Ce ascunde înțelegerea prin care SUA redeschid piața pentru motorina rusească