Interviurile cu candidaţii la funcţia de procuror european delegat în România continuă la Ministerul Justiţiei

Ministerul Justiţiei continuă, marţi, interviurile cu alţi şase candidaţi care au întrunit condiţiile de participare în vederea selecţiei pentru funcţia de procuror european delegat în România.

Luni au fost intervievaţi trei candidaţi: Dana Manuela Ana, Cristina Dana Bunea şi Camelia Elena Grecu.

Marţi, începând cu ora 12,00, urmează să susţină interviurile Constantin Irina, Paul Chiosac, Claudia Irina Chivu, Alexandru Liviu Lascu, Florentina Mirică şi Bogdan Florin Munteanu, iar miercuri - George Nica, Gianina Oreviceanu, Gabriela Popa, Jean Nicolae Uncheşelu şi Elena Hach.

Potrivit Ministerului Justiţiei, procedura de selecţie se desfăşoară după următorul calendar:

* 25 - 28 ianuarie - interviul în faţa Comisiei de selecţie;

* 29 ianuarie - afişarea rezultatelor selecţiei;

* 29 ianuarie - 2 februarie - transmiterea listei candidaţilor pentru funcţia de procuror european delegat procurorului-şef european.

Procurorii europeni delegaţi în România vor acţiona în numele Parchetului European (EPPO) în statele lor membre şi vor avea aceleaşi competenţe ca procurorii naţionali în ceea ce priveşte investigaţiile, urmăririle penale şi trimiterea în judecată.

EPPO va ancheta şi va urmări penal fraude şi alte infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale UE: fraudele la cheltuielile şi veniturile bugetului UE, fraudele legate de TVA (dacă implică cel puţin două state membre şi prejudiciul este de cel puţin 10 milioane euro), spălarea de bani provenind din sumele fraudate de la bugetul UE, corupţia activă şi pasivă şi deturnarea de fonduri care aduc atingere intereselor financiare ale UE, participarea la o organizaţie criminală dacă principalele activităţi constituie infracţiuni ce aduc atingere bugetului UE.

În cazul în care o infracţiune are repercusiuni la nivelul Uniunii, ceea ce impune desfăşurarea investigaţiei de către EPPO sau ar putea fi săvârşită de funcţionari sau alţi agenţi ai Uniunii sau membri ai instituţiilor Uniunii, chiar dacă prejudiciul este inferior sumei de 10.000 euro, EPPO îşi poate exercita competenţa, explică Ministerul Justiţiei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan